Wedding a la marocain

La cererea publicului-cititor, înainte ca acesta să intre în grevă spontană, vă povestesc (cu o mică întârziere) pe scurt, cum a fost la nunta marocano-britanică; primul meu assignment oficial din această toamnă.

Din punctul de vedere al Deejay-ului, sunt pe deplin satisfăcut. Lumea a jucat de a rupt nădragii! Sau pantofii, se zice? Pentru a obţine acest efect, am folosit un cocktail muzical exploziv ce a conţinut următoarele ingrediente: 45% british pop & rock condimentat cu 30% rock şi roll şi arome de oldies but goldies, iar din când în când, câte un intermezzo marocan (25%). A fost un prilej excelent de a descoperi o muzică nouă, aş zice nişte un dance marocan cu ritmuri drăceşti care îţi determină picioarele şi mâinile să reacţioneze instantaneu. Dacă şi britanicii au dat din fund pe reggada, vă daţi seama că a fost bine! Asta a fost una dintre surprizele muzicale cele mai plăcute ale serii. Pe de altă parte, m-am revanşat faţă de o trupă pe care am tot uitat-o afară din mixurile mele: Chumbawamba. ‘Tubthumping‘ a făcut furori! Ca să nu mai zic de ‘I will Survive’, varianta Hermes House Band!

În comparaţie cu o nuntă din România, că tot am fost întrebat, am sesizat o diferenţă semnificativă, ce vizează un aspect formal: am văzut mai puţin sclipici şi opulenţă ca la noi, unde, câteodată, ai impresia că ai greşit locul şi în loc de nuntă ai ajuns pe catwalk la prezentarea ultimei colecţii de modă haute-couture sau de accesorii ale nu-ştiu-cărei case de modă din Milano…

Dacă e să mă refer şi la un aspect care a nemulţumit lumea petrecăreaţă, atunci voi spune că cea mai mare problemă a fost că totul s-a terminat mult prea repede. Nuntaşii şi Dj-ul abia ne-am încins şi am mai fi stat, dar organizatorii au fost de altă părere… Până la urmă însă, toată lumea a plecat acasă fericită; inclusiv Dj-ul care a beneficiat şi un mic bonux şi o sticlă de vin marocan! Cheers!

PS: pentru pofticioşi, ataşez nişte prăjiturele marocane, numa’ bune de lins pe bot!

 

100

O sută. De postări ciudate şi un blog ţi-am adus în casă, începând din luna aprilie… ca să parafrazez vorba cântăreţului. O sută este numărul de postări la care am ajuns astăzi după aproape opt luni de la debutul pe blogosferă. Un moment aniversar ce trebuie marcat ca atare; cu bunele şi cu relele, cu momentele şi articolele mai mult sau mai puţin inspirate.

Totul a început ca o glumă de 1 Aprilie, glumă ce s-a tot îngroşat cu timpul şi a devenit astăzi o părticică destul de serioasă din existenţa autorului. Aşa am ajuns să scriu despre cărţi, despre muzică, puţin şi despre politică, despre fapte hazlii şi momente jenibile, despre lucruri care “îmi place” şi lucruri care m-au supărat în toată această perioadă; uneori cu detaşare şi umor, cu talent sau mai fără, alteori cu încrâncenare şi cinism, profund sau mai superficial. Toate din puţul gândirii. Şi (în) toate am fost eu.

În acelaşi timp, e şi momentul statisticilor. Cum ar veni să dau din casă. Din 2 aprilie şi până la ora la care scriu aceste rânduri (9 noiembrie, 10:46) am reuşit să “strâng” un număr de 6307 vizualizări, ceea ce înseamnă o medie de circa 30/zi. E mult? E puţin? Pentru un no name ca mine, cred că e rezonabil . Cea mai aglomerată zi a fost una cu 113 vizualizări (!), iar în cea mai proastă abia dacă vreo cinci dintre voi aţi trecut pragul blok-ului. Alte cifre: 175 de comentarii (incluzând şi replicile mele), 10 categorii, 123 de tag-uri, 3 pagini (cea de a 4-a în pregătire).

După statistică, e şi momentul mulţumirilor. Ca la Oscar. Vă mulţumesc! 

Pentru următoarele 100 de postări nu îmi propun nimic (deosebit). Voi continua să scriu după putinţă, ori de câte ori, voi avea ceva (ne)important şi (i)relevant de comunicat cu lumea; ori de câte ori voi simţi o nevoie internă să împărtăşesc cu voi sentimente, trăiri, supărări sau bucurii. În continuare nu cred despre mine că aş fi un blogger adevărat (şi nici nu vreau să fiu), ci mai degrabă un terchea-berchea care îşi dă cu părerea despre diverse subiecte mai mult sau mai puţin interesante pentru cei care, intenţionat sau din întâmplare, ajung să citească aceste pagini.

Punct. Şi de la capăt…

The Best Wedding Entrance Dance Ever

Pregătind playlist-ul pentru nuntă, din întâmplare am găsit pe youtube următorul filmuleţ.

Pe internet circulă sub titlul The Best Wedding Entrance Dance Ever. Şi cred că nu e nici o exagerare. E absolut genial ce au reuşit să facă oamenii ăştia. It is so much fun! Mie personal mi-a plăcut foarte tare, deşi nu sunt genul care să se entuziasmeze sau să-i facă mare plăcere participarea la o nuntă. Dar asta este altceva. Poate chiar m-aş fi băgat şi eu . Nu vă spun, că după ce au avut zeci de milioane de vizualizări pe internet, cuplul şi prietenii lor au ajuns în buletinele de ştiri şi show-urile din toată America… Enjoy şi inspiraţie !

Hinn e mai tare ca Hill?

Pe Benny Hill cu al său show şi ale sale Angels îl cunoaşte toată lumea. De Benny Hinn a auzit mai puţină lume. Doar cei iniţiaţi; nu toţi profanii. Există însă o mare asemănare între cei doi ”maeştri” şi nu doar la nivelul numelui aproape identic (predestinat parcă să aducă zâmbetul pe buzele muritorilor de rând), dar şi la nivelul “show-ului”pe care îl realizează. Ambii fac ceva de inspiraţie angelică sau chiar de-a dreptul divină. De mare haz, în orice caz. Nici nu ştiu care dintre ei e mai bun. Am postat două filmuleţe exemplificatoare. Poate vă dumiriţi voi. Râdeţi şi vă minunaţi.

Îngerii lui Hill

Jesus e pe platformă

Cu această ocazie, am decis să inaugurez o nouă pagină pe blog. Ea se va intitula “De dat cu capul“. Aici veţi putea găsi exemple şi specimene din categoria “mare este grădina Domnului şi mulţi i-au sărit gardul”. Alte detalii, în curând!

PS. Just remember: you will never get over the Hills!

Sâmbătă seara la căminul cultural…

Lume! Lume! Vă aducem la cunoştinţă faptul că sâmbătă seara la căminul cultural al comunei Eterbeek se prefigurează primul meu job, aici pe meleaguri belgiene. Voi fi deejay la o nuntă!!! Dacă tot nu am găsit ceva pentru un ‘guler-alb’, măcar să îmi utilizez talentul muzical…

Se anunţă o treabă plăcută şi relaxantă de vreo 5 ore; un old-school style mix folosind reţeta evergreen + pop = toată lumea dansează pe aşa ceva. Chiar şi o englezoaică (mireasa) şi un marocan (mirele). Plus un Dj român, se anunţă deja mega-petrecere !

Un gest de mare patriotism pe vremuri de criză

Printr-un gest de mare responsabilitate, am decis să ajut, după puterile mele modeste, economia românească. Să o ajut să-şi revină din recesiune. 

Asemenea unui mare jucător şi responsabil pe deasupra (ce sunt), atunci când am simţit că pot ajuta echipa, m-am cerut afară de pe teren; nu care cumva să încurc pe cineva. Am cerut şi într-un final (cică!) mi s-a şi dat (încă mai aştept şi o hârtie oficială pentru confirmare) concediu fără plată! Până la sfârşitul anului. Adică, am făcut, exact ceea guvernanţii noştri au vrut să ne facă, dar nu au mai apucat.

Uite aşa ajut eu Guvernul României să facă nişte economii şi să scoată ţara din criză. Şi nu e miştocăreală, chiar dacă ‘unii’ ar fi tentaţi să creadă asta. Culmea! Unii sunt tocmai aceia care au lansat prima dată această idee genială a concediului fără plată, deci, practic cei de la care m-am inspirat. Ei au fost primii care au crezut că sunt luaţi de fraieri. Înseamnă că atunci când au lansat ideea au zis-o şi ei la mişto şi au gândit despre noi că suntem (mai) fraieri?

Dovada bunelor mele intenţii? Ca să nu folosesc oxigenul autohton atât de drag, am şi plecat din ţară şi îi încurc acum pe alţii, mai occidentali. Ca un adevărat patriot! După Anul Nou, mă gândesc să intru în prelungiri şi să mai stau o tură… Apropo, tu ce faci ca să îţi ajuţi ţara aflată la nevoie?

Made in England

The excursion to London a week ago inspired me so much that I put up a special edition of Selected – Made of England (actually, I made it in Belgium), including the greatest voices and bands of England; or at least a sample of them. Of course, there were no selection criteria, so this is why my selection is quite biased . But still, I hope you will apreciate it.

And because one hour is never enough to sneak in so many great songs and performances, I made it double:  16 + 17 hits = 130 minutes of non-stop music. The tracklisting includes:

Part One

Elton John – Made In England

Mick Jagger & David Bowie – Dancing in the Street

Duran Duran – A View To A Kill

Pulp – Common People                

Fleetwood Mac – Go Your Own Way              

Robbie Williams – Supreme

Simply Red – Fairground

Depeche Mode – It’s No Good

Queen – You Don’t Fool Me            

Pink Floyd – Leaning to Fly               

Led Zeppelin – All Of My Love

The Beatles – Penny Lane

The Kinks – Waterloo Sunset

Benny Hill Show Theme

Sex Pistols – Anarchy In The UK

The Clash – London Calling

 

 Part Deux

Gerry & The Pacemakers – You’ll Never Walk Alone

Amy Winehouse – Back To Black

Sting – English Man in New York

Pet Shop Boys – Rent                         

The Cure – Just Like Heaven

Simple Minds – Don’t You Forget About Me

The Who – My Generation

Madness – Our House                    

Let Loose – Crazy For You

James – Getting away with it (all messed up)

Coldplay – Clocks

Oasis - Don’t Look Back In Anger

Wet Wet Wet – Love is all around

Chris Rea – Fool If You Think It’s Over

The Beautiful South – Don’t Marry Her

Dido – Here With Me                 

Gabrielle – Sunshine

 

You can find all my Selected labels on my new music blog, especially dedicated to refined & selected tunes. Just click here. Cheers!

Încercare de crez

• cred în puterea bunului simţ şi că trebuie să fim mereu oneşti şi sinceri; chiar dacă toate acestea sunt mai degrabă defecte, decât calităţi în societatea contemporană şi chiar dacă nu este întotdeauna foarte uşor să le înfăptuieşti;
• cred în dragostea normală, senină sau banală, numiţi-o cum vreţi, pe care o apreciezi doar atunci când nu o (mai) ai;
• cred în capacitatea educaţiei de face din noi oameni mai buni; nu ştiu însă de ce lumea în care trăim se încăpăţânează să nu se schimbe după “bunătatea” noastră;
• (încă) mai cred că dacă faci bine, poţi să te aştepţi şi tu la rândul tău la bine;
• mai cred că speranţa moare ultima; problema este că noi vom muri înaintea ei;
• vă mulţumesc celor care mai credeţi în mine; încă.

Best of 2009 (Partea a III-a)

A trecut o vară şi imediat trece şi toamna, iar eu am rămas restanţier în ceea ce priveşte Top 100 cele mai bune piese muzicale ale anului 2009 sau cel puţin cele care (din diverse motive subiective) mi-au plăcut mie cel mai mult din ‘recolta’ de anul acesta. Completez acum lista cu încă 17 titluri din zona comercială, plus vreo 26 de muzici indie rock. În total, cu propunerile anterioare am deja 69! Interesantă cifră. Ne apropiem vertiginos de ţinta propusă, nu ştiu însă dacă o vom şi atinge. Poate dacă mai propuneţi şi recomandaţi şi voi câte ceva. Să auzim!

A. R. Rahman and The Pussycat Dolls Ft Nicole Scherzinger – Jai Ho (Slumdog Millionaire Soundtrack)

Agnes – Release me

A-ha – Foot Of The Mountain

Benny Anderson Band (ex-ABBA) – Story Of A Heart

Beyonce – Halo

Black Eyed Peas – I Gotta Feeling

Daniel Merriweather – Impossible

Dave Matthews Band – Funny The Way It Is

Example – Watch The Sun Come Up

Jordon Sparks -  Battlefield

Lady Gaga – Paparazzi

Madonna – Celebration

Melanie Fiona – Give it to me right

Nelly Furtado – Manos al aire

Robbie Williams – Bodies

St. Vincent And The National – Sleep All Summer

The Temper Trap – Sweet Disposition

…

Dan Black – Symphonies
Noah And The Whale – The First Days Of Spring
Color of Clouds – The Look
Kissy Sell Out – Through The Leaves
The Sounds – 4 Songs & A Fight
Cast Spells – A Badge
Reverie Sound Revue – Arrows
Pertego – Bideri
Blitzen Trapper – Black River Killer
You Can Be A Wesley – Creatures
VV Brown – Crying Blood
Regina Spektor – Folding Chair
Luke Top – Friends
Juan Son – Goldfish
Hjaltalin – Goodbye July / Margt ad Ugga
Dark Mean – Happy Banjo
Patrick Wolf – Hard Times
Jeff Hanson – If Only I Knew
Slow Club - It Doesn’t Have to Be Beautiful
Mumford & Sons – Little Lion Man
The Silent Years – Madame Shocking
No And The Maybes – Monday
Passion Pit – Moth’s Wings
Skint & Demoralised – Red Lipstick
Donora – Shhh
Valery Gore – Shoes Of Glass

Pentru a le putea asculta pe acestea din urmă, vă recomand să căutaţi în locurile deja (bine)cunoscute . Dacă nu vă iese, îmi trimiteţi un email şi vi le pun eu la dispoziţie.

London is forshi

Taste a bit of London…

Crossing a street in London: first look Right…

 … then Left. Isn’t it just normal?

 Vintage and modern public transport in the City

Underground snapshot!

 October. The best time to have an ice cream under the Tower Bridge… Brrr

 Westminster and Big Ben from London (Eagle) Eye 

Guess who was calling… and is calling again!

Suicide Pinguins on Queen’s Walk. Life in London can be stressful… but still forshi!