O știre din categoria ”Cum te cheamă pui de dac? ZOLTAN!”
Primul român care va juca în marea finală NFL (Super Bowl) de anul acesta se numește Zoltan Mesko.
Dar pe componenții echipei naționale (a României) de hockei știți cum îi cheamă? Întrebați la Consiliul Național Secuiesc care i-a premiat cu premiul ”Gabor Aron”.
Hajra!
La An nou, SELECTED Tuesday nou. Păstrăm aceeași selecție de muzici de calitate, însă le împachetăm într-un format nou. Pentru astăzi v-am pregătit o mică ”gustare” din ceea ce vă așteaptă săptămâna viitoare.
This is the Song of the WeeK!
Atenție la ce oră vă culcați (și cu cine) și la cât vă treziți!
“Matinal – A fi matinal este o dovadă că duci o viață morală. Dacă te culci la ora 4 dimineața și te scoli la 8, ești un leneș, dar dacă te bagi în pat la ora 9 seara și te scoli a doua zi la 5, ești o persoană activă“. (Flaubert, Dicționar de idei primite de-a gata)
Bună dimineața!
Ce ne-am putea oare dori mai mult decât o relație “firească, frumoasă, care a evoluat de la sine”?! Nimic altceva decât o “întâmplare” firească și minunată… din care presa să facă o știre mondenă.
O melodie mai veche recent redescoperită ce merită a fi mult mai des ascultată. This is the Song of the WeeK!
Written by Bono/Gavin Friday/Maurice Seezer
(In the Name of The Father OST)
Ce-am citit până acum anul acesta (adică în ultimele trei săptămâni) și vă recomand și vouă:
Lucian Boia, Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950, Humanitas, 2011
- cine l-a mai citit pe Boia nu o să fie dezamăgit; cât privește intelectualitatea românească, asta e deja altă poveste…
Christopher Buckley, Fumatul strict permis, Humanitas, 2009
- critică socială fină, plină de umor direct din Washington; recomandat nu doar celor care vor să se lase de fumat.
Jean Mattern, Lapte și miere, Polirom, 2011
- pe cât de scurtă, pe atât de intensă; despre viața în exil și ”laptele și mierea” de acolo.
Și ce îmi propun pentru următoarele trei:
Ian McEwan, Grădina de ciment, Polirom, 2009
Johnathan Franzen, Libertate, Polirom, 2011
Ion Vianu, Amor intellectualis. Romanul unei educații, Polirom, 2010
Și lista continuă. Keep walking & reading!
Cum e să organizezi un protest spontan împotriva guvernanților acasă la tine în Baie. Baia de Arieș. Căci, vorba vine: azi în Baia de Arieș, mâine în toată țara.
PS. Noi (adică eu cu mine însumi) de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă!
Update. Un caz similar de hilar s-a înregistrat și la Aiud, acolo unde la un singur protestatar (o mamă de tripleți) autorităţile au alocat nu mai puţin de şase reprezentanţi ai forţelor de ordine, câte doi de la Jandarmerie, Poliţie şi Poliţia locală. Mulțumiri Milu Server pentru completare.
Zilele acestea în România se iese în stradă. Unii mai organizat, alții mai dezorganizat. Unii mai spontan, alții mai la ordin. Unii mai nemulțumiți, alții mai nemulțumiți că există nemulțumiți. Unii s-au săturat, alții s-au săturat de cei care nu s-au săturat încă. Țara este în fierbere, titrează trustul voiculescian. Niște golani, dă replica presa din subordinea Puterii…
Unii ne îndeamnă să ieșim și noi în stradă, alții aduc argumente să stăm acasă și să ne vedem de treabă; fiecare după putință și posibilități.
Întrebarea este: dacă ieșirea în stradă nu reprezintă o soluție și nici încredere nu mai avem în actuala clasă politică, atunci ce mai putem face?
1. Să-i ignorăm, lăsându-i în continuare să ne conducă?
2. Să emigrăm într-o țară normală și ”ca afară”?
3. Sau aveți voi vreo altă propunere?
Am observat la foarte mulți o atitudine mai mult sau mai puțin conștientă de a se refugia din spațiul public – dominat de prost gust și neamuri proaste – și de a încerca să-și construiască o viață normală acasă, în privat. Încercăm să ”evadăm” din mocirla ce ne înconjoară AFARĂ, construindu-ne o ALTĂ lume, mai bună, ÎNĂUNTRU. Această atitudine, din punctul meu de vedere, are o singură hibă: nu vom putea fi niciodată pe deplin împliniți și, până la urmă fericiți, doar în privat, atât timp cât nu ne vom simți confortabil și în spațiul public. Trebuie să înțelegem un lucru: nu ne poate fi 100% bine individual, dacă nu ne este bine și împreună!
Așadar, întrebarea trebuie reformulată. NU e vorba despre a ieși sau a nu ieși pe stradă. Întrebarea este dacă mai avem soluții pentru a ne fi bine și împreună nu doar la fiecare în parte.
PS. Fiecare are libertatea de a decide dacă vrea sau nu să iasă în stradă. E și asta o formă de manifestare democratică. La fel ca și votul liber exprimat – nu și cel în care ești dus la secția de votare cu autobuzul partidului. Așadar, fiecare decide pentru viitorul său. Și pentru al celorlați, de asemenea. Punct. Mâine este o nouă zi și dacă iese în stradă sau nu. Și dacă merge la vot sau stă acasă.
“Preocupaţi să umplem minţile copiilor cu informaţie şi mai nou, să facem în aşa fel încât să deprindă cât mai multe competenţe, uităm un lucru esenţial: că trebuie să-i facem oameni”. (Alexandru Crişan)
Pentru azi una electorală, că tot avem alegeri anul acesta. În plus e și vineri deja, așa că mai putem râde și simte bine și noi un pic.
Extras din CV-ul unui catindant (cu ceva șanse) la alegerile din acest an.
“Planurile mele de viitor sunt atingerea tuturor scopurilor pe care mi le-am propus de reușită pe plan profesional printre care se numără și acela de a ajunge primar al comunei…“
Pentru a ne forma o imagine completă asupra profilului său, trebuie amintitate și “hobiurile” omului: “animalele, vânătoarea, etc.”
Ok. Cu planurile mărețe ne-am lămurit. Ce nu înțeleg totuși este dacă îi plac animalele, atunci omul de ce le mai împușcă? Sau îi plac doar cele împăiate? Iar etc-ul din final m-a băgat ca măgarul în ceață!
PS. Oare domnu candidat trage cu pușca și după măgarii (din politică)?
La recomandarea Selected Tuesday, this is the Song of the WeeK!
Războiul președintelui Băsescu cu doctorul Arafat pe marginea reformei în sănătate nu a făcut altceva decât să-l transforme pe acesta din urmă într-un erou popular! Ah… și s-a mai obținut un lucru: a fost compromisă orice tentativă de ”reformă”. Și în acest domeniu…
Concluzia îi aparține Alinei Mungiu Pippidi: ”Proiectul de lege a sănătăţii este rezultatul unui proces viciat de formulare a politicii publice. Legea ocoleşte problemele pe care se presupune că trebuie să le rezolve, are consecinţe nedorite care crează alte probleme, a fost nedemocratic şi neprofesional concepută. Privatizarea despre care se discută nu are nici o şansă să crească eficienţa actului de sănătate câtă vreme tot statul ar controla mecanismul preţurilor şi ar decide cine e eficient, ceea ce reprezintă şi azi sursa principală a corupţiei la noi. Riscurile create pentru sistem prin acest proiect sunt, ca atare, mai mari decât beneficiile potenţiale”.
Continuare aici.
Din categoria ”life is a journey”: impresii suedeze de Anul Nou.
Turning Torso is the tallest skyscraper in Sweden and the Nordic countries, situated in Malmö, Sweden.
În vizită la Nils Holgersson; nu era acasă, fiind plecat cu Marton și Pocok în țările calde.
Binecuvântarea de Anul Nou de pe malul Atlanticului: Pax vobiscum!
The so-called Swedish buffet/ Smörgåsbord
Cele mai bune două blonde pe care le-am întâlnit în Suedia erau, de fapt, din Danemarca și se numeau Tuborg și Carlsberg. În schimb, am prins o pisică roșcată…
Smiley – Am fost departe, dar m-am întors; aventura însă continuă! 
La mulţi ani & Happy New Year 2012! Greetings from Sweden de la ABBA & Nils Holgersson!
Trei rânduri care vor rămâne celebre și după ce trece anul (muzical) 2011:
You’re my river running high, run deep, run wild
“De ce ești mereu trist? L-am întrebat.
Nu sunt trist.
Ba da, ești.
Nu de tristețe e vorba. Mi-a spus că după el oamenii trăiesc ani și ani, dar, în realitate, trăiesc cu adevărat doar o mică parte din aceștia, adică ani în care reușesc să facă lucrul pentru care s-au născut. Atunci ești fericit. Restul este timp care trece în așteptarea sau amintirea a ceva. Când aștepți sau îți amintești, nu ești nici trist, nici fericit. Pari trist, dar asta doar pentru că aștepți sau îți amintești. Nu sunt triști oamenii care așteaptă, nici măcar cei care își amintesc. Sunt pur și simplu departe.
Eu sunt în așteptare.”
(Alessandro Baricco, O poveste, Polirom, 2011)
E ultima marți din lună, e SELECTED Tuesday! Fiind sfârșit de calendar, ediția nr. 14 include cele mai bune muzici ale anului 2011, într-o selecție aleasă!
Nu mai știu unde am citit asta, dar sună bine de tot, mai ales acum post-sărbătoare: ”Tendința prezentului este de a se transforma în propriul viitor.” Deep is deep!
O trupă care dacă nu ar fi existat, ar fi trebuit inventat! Fără filosofări mărunte și fără urări superficiale, de Crăciun vă dedic tuturor: Hurts – All I Want For Christmas Is New Year’s Day
A fost elucidat misterul lui Hrușcă! Leru’ nu poate fi altceva decât ler = nimic!
Conform DEX 98: ”LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: léroi, léroloi, lérui, lérului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine]”.
“Nimeni nu știe ce înseamnă asta, dar trebuie să te faci că știi când se pomenește de ea”. (Flaubert, Dicționar de idei primite de-a gata)
Selected Tuesday continuă să difuzeze muzici de Crăciun în cadrul proiectului 12 Songs of Christmas. Ieri, am avut parte de un cover de sezon intitulat Christmas is all around (de pe coloana sonoră a filmului Love Actually), în timp ce astăzi ascultăm un clasic al genului: Brenda Lee și Rockin around the Christmas Tree.
Pentru următoarele zile, prognoza meteo anunță vreme rece și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Din punct de vedere muzical, ne putem aștepta la Queen, Valeriu Sterian, Run D.M.C. și Hurts! Numai muzici bune, atent selectate.
“Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este ultima carte pe care am citit-o”, mărturiseşte premierul României, Emil Boc. Ministrul Elena Udrea preferă acelaşi autor, dar alte opere: “Camil Petrescu este autorul meu preferat. Patul lui Procust, sau Jocul Ielelor, dacă vorbim de dramaturgie.”
Întrebare pentru cititori: stiți când se citesc aceste cărți despre care pomenesc mai marii (sau mai micii) Guvernului? Exact! În vremea liceului (sau cel puțin eu atunci le-am citit)! Eu sper, totuși, ca de atunci, domnu’ Emil și doamna Nuți să mai fi și citit și altceva! Nu de alta, dar în afară de Camil mai era și un Cezar Petrescu. Recomand tuturor romanul său ”Întunecare”. Asta ca să se mai lumineze și guvernanții (la minte)!
“Viața este marele paradox al existenței. Inteligența s-a ivit din viață, iar viața este în același timp o perpetuă sfidare a inteligenței”. (Nicolas Grimaldi, Tratat despre banalitate, Editura Nemira, 2006)
O glumă bună, ca să ne mai destindem și să ne simtem bine.
“Băiatul: - Hei, domnişoară, ce faci în seara asta? Hai la mine acasă!
Fata: – Ce să facem?
Băiatul: – Mmmm, să ne uităm la un film, mâncăm popcorn.
Fata: – Mmmmm, nu merci, mie un băiat mi-a propus să facem sex, aşa că mai bine mă duc la el!“
Gluma-i glumă, șaga-i șagă!
The 12 Songs of Christmas, un proiect a la Selected Tuesday continuă aici. Ieri a fost Sting și Christmas at Sea; astăzi i-a venit rândul lui Andru Donalds cu Snowin under my skin (pentru cunoscători o producție marca Michael Crețu), iar pentru mâine deja se pregătește un Reggae Christmas, că tot e vineri, iar noi ne pregătim de party.
Sâmbătă urmează prima piesă românească din playlist. În avanpremieră vă pot spune doar atât: are legătură cu leru’! Duminică, urmează să aprindem și noi luminile de Crăciun! Stați conectați și ascultați! I-auzi, i-auzi!
12 zile până la Crăciun. 12 melodii care să ne introducă – măcar la nivel muzical, că în rest am cam obosit pe final de an - în atmosfera de sărbătoare. Muzici mai mult sau mai puțin cunoscute, însă toate atent selectate. Garantat 101%.
Details here!
Prima dintre ele este un clasic al genului: Wham! – Last Christmas
Meniul zilei (merge și de sărbăutori): Friptura de pizdulice
Pizdulicea de vită este preparată din muşchii inghinali ai animalului. Este atât de fragedă, încât n-ai zice că e de vită, dar e mai sărată decât un grătar din muşchiuleţ. Ca să ţi se topească în gură, carnea trebuie lăsată o zi întreagă la fezandat în sos de usturoi. Apoi se condimentează cu sare şi piper şi se pune pe grătar. Iar ca preparatul să-ţi meargă la suflet, trebuie servit musai cu mămăliguţă.
Atenție însă, stimați comeseni, să nu vă frigeți!
Poftă bună!
Începând de marți (13 decembrie), Selected Tuesday vă prezintă The 12 Songs of Christmas pentru a ne introduce – la nivel muzical – în atmosfera de sărbătoare. Each day there will be a selected tune like this:
Videoclipul piesei “Girl Panic” de la Duran Duran a fost interzis de MTV şi VH1, întrucât protagonistele – celebre fotomodele din anii 90 – au fost considerate a fi mult prea “sexual”! Bine că dau fără probleme toate porcăriile de la Lady Radio Gaga…
În orice caz, măsura şi-a atins perfect scopul: videoclipul nu se dă pe televizor, dar face ravagii pe net!!! Haleluja! Click pe poză pentru întreaga poveste, care din punctul meu de vedere, a ajuns de un ridicol exagerat! Iar dacă vreţi să vedeţi clipul şi să auziţi melodia (care nu e vreo mare lovitură), beliţi ochii şi urechile aici!
În România distanţele dintre epoci nu se măsoară în ani de zile sau în secole. La noi acestea – adică distanţele – se măsoară în kilometri. De exemplu, distanţa (în unele locuri, ca să nu fiu acuzat că generalizez) dintre secolul XXI şi evul mediu este de sub 50 de kilometri. Pleci azi din Oradea şi indiferent de direcţia în care ai lua-o (cu excepţia Vestului că acolo e Ungaria şi nu ştim situaţia de acolo) peste 40 de kilometri în satul X, comuna Y te trezeşti ca în evul mediu: fără apă curentă, fără toaletă în casă, fără asfalt pe drum, fără bec pe stradă (în cătunele mai ascunse nici în casă). În schimb, fiecare va avea în dotare câte un telefon mobil şi musai antenă parabolică de prins 150 de canale TV!
A fost doar o constatare.
PS. Nu mai spun că în timpul cât parcurgi distanţa de 600 de kilometri de la Oradea până la Bucureşti (8-10 ore cu maşina, 12-15 cu trenul), cu puţin efort, ai putea face turul Europei Occidentale.
“Pagini de o concreteţe tentaculară, hămesite de înregistrarea materialităţii cotidiene şi seduse de voluptăţile argotice ale limbajelor plebee stau alături de bufeuri sentimentaloid-adolescentine, cu trimiteri culturale stângace (“greaţa sartriană” etc.). Pregnante sunt, în schimb, infrarealismul amintirilor “copilăreşti”, de familie şi şcolare, poezia crespusculară, cu irizări retro, a morţii şi descompunerii provinciale (dar şi a intimităţii afrente), visele suprarealiste şi halucinaţiile secretate morbid de ţesuturile şi dorinţele corpului, ori luminate de intuiţii psihedelice.”
Aţi înţeles?
PS. Citatul nu este din Cornel Dinu! Rândurile de mai sus au fost scrise de Paul Cernat care a recenzat cartea Dorei Deniforescu “Cercuri de frig”; a apărut în ultimul număr al Dilematecii.
Cătălin Ştefănescu dixit:
“Foamea de chermeză întrece cu mult nevoia de încălzire şi apă curentă la şcoala la care ne trimitem copiii, sau idealul unui spital curat, în care cîinii nu bîntuie culoarele şi aleile, bolnavii nu dorm cîte doi în acelaşi pat sau cîte douăzeci în acelaşi salon. Aceeaşi foame de chermeză ţine loc şi de nevoia sau de datoria de a cere socoteală pentru minunatele spaţii de joacă, dotate cu balansoare, leagăne, tobogane, construite în sate în care nu există nici un copil. Lucru perfect valabil şi în cazul superbelor terenuri de sport construite în sate în care mai locuiesc doar cîţiva octogenari”. Continuare aici.
România a fost mereu o “patrie” a paradoxurilor. Pe timp de criză economică, acestea sunt şi mai pronunţate: nu ştiu cum se face, dar la noi cetăţenii sunt din ce în ce mai săraci (nu înseamnă că se opresc din fudulie) în timp ce guvernanţii devin din ce în ce mai bogaţi. Are cineva o explicaţie raţională?
Întrebare patriotică (doar) pentru cei care (doar) astăzi se simt mândri: 1 decembrie e ziua naţională a României sau a românilor?
