Welcome Morgen

Am văzut săptămâna aceasta filmul „Morgen” al salontanului Marian Crişan.

Nu intenţionez să fac aici o cronică de film; las pe alţii mai pricepuţi decât mine s-o facă. Povestea lui Nelu şi a lui Behran mi-a adus însă aminte de un alt film similar, măcar din punctul de vedere al temei abordate, deşi ar putea fi identificate şi alte similitudini. Mă refer la „Welcome”-ul din 2009 a lui Philippe Lioret (filmul prezintă evoluţia relaţiei dintre Bilal, un refugiat kurd de 17 ani din Irak, care decide să traverseze înot Marea Mânecii pentru a ajunge în Anglia la iubita sa şi Simon, antrenorul de înot din Callais care ar trebui să-l înveţe să înnoate pe tânărul kurd).

Dacă mă întrebaţi pe mine, ambele filme ar merita văzute (măcar odată în viaţă). Şi nu doar de către cei care locuiesc în zone de frontieră…

Apropo. Din cărţile de geopolitică (Alexandru Ilieş, Elemente de Geografie Politică, Editua Universităţi din Oradea, 1999) am aflat că frontiera „este considerată un areal politico-geografic, la limita unei unităţi politice (stat) bine definite; termenul nu înseamnă ceva rigid, fix, având mai degrabă un regim vast: frontiere culturale, religioase, etc”. Pe când graniţele „sunt o manifestare a integrităţii şi suveranităţii unui stat şi definesc forma spaţială a acestuia. Ele apar pe hartă sub forma unor linii, în realitate fiind vorba despre planuri verticale ce separă spaţiul aerian, solul şi subsolul între două state”.

Dincolo de ce spun cărţile de specialitate, având în minte mesajul celor două filme şi experienţa personală (am trăit ceea mai mare parte a vieţii mele în zone de frontieră, uneori chiar pe graniţă), cred că nu greşeşc mult dacă spun că aceste graniţe sunt invenţii artificiale menite a ne face viaţa mai complicată. Ele nu fac altceva decât să ne separe de familii, de prieteni sau de cunoscuţi; nu sunt doar contra naturii şi firii omului, dar sunt şi absolut inutile…

PS. În curând, România va intra în spaţiul Schengen (sper), aşa că, din fericire, va mai dispărea încă o graniţă…