Cum poate scădea preţul benzinei

 

Preţul benzinei a tot crescut în ultimii ani, pe când salariile noastre parcă sunt încremenite “în proiect”.  V-aţi întrebat vreodată cum funcţionează aşa-zisa piaţă liberă în sectorul petrolier? Recent am fost şi eu “luminat” de specialişti, aşa că dau şi eu mai departe lanterna.

Preţurile de la pompă urmează îndeaproape evoluţia următorilor factori:

1. evoluţia preţului barilului de petrol pe piaţa internaţională;

2. cursul de schimb al dolarului american;

3. nivelul accizelor practicat de un stat.

Perversiunea este că această “urmărire” se întâmplă doar în cazul unei evoluţii pozitive ai factorilor amintiţi; mai pe româneşte, dacă aceştia cresc. În cazul unor evoluţii negative (adică au loc scăderi), surpriză!, preţurile de la aceleaşi pompe rămân aproape neschimbate!!! Şmecherie economică!

Mai mult decât atât, aşa cum spun cei care se pricep, raportul dintre cererea şi oferta de pe piaţă reprezintă poate cel mai important factor în formarea/stabilirea preţului produselor petroliere la pompă. Teoria şi practica economică spun aşa: cu cât ceri mai mult, cu atât ţi se va vinde mai scump.

Aşadar, în mod paradoxal, dacă vrem să scadă preţul benzinei care ni se vinde la pompă va trebui să alimentăm mai puţin. Adică să mergem mai des pe jos la alimentara de la colţ şi să ne mai odihnim caii putere, urcându-ne din când în când şi pe o bicicletă. În termeni de specialitate ce vreau să spun se traduce aşa: dacă vrem să scadă oferta, trebuie să scădem cererea! Şi aici nu mai e nicio şmecherie, e economie pură; chiar dacă nu prea ne convine!

Paradoxul crizei

 

România a fost mereu o “patrie” a paradoxurilor. Pe timp de criză economică, acestea sunt şi mai pronunţate:  nu ştiu cum se face, dar la noi cetăţenii sunt din ce în ce mai săraci (nu înseamnă că se opresc din fudulie) în timp ce guvernanţii devin din ce în ce mai bogaţi. Are cineva o explicaţie raţională?

Economia în serviciul omului

În nebunia cotidiană a societăţii de consum nu trebuie să uităm un lucru: economia (şi implicit banii) trebuie să rămână în serviciul omului şi nu invers!

Kilu de roşii şi piaţa

Dilema cunpărătorului român

Cum se face că roşiile din import sunt mai ieftine decât cele din recolta internă? De exemplu: cele aduse din Italia costă în piaţă 5 RON, pe când cele de la Livada (de Bihor), adică de aici din judeţ se găsesc la preţul de 7,5RON!!! Mă întreb, ca tot cumpărătorul, cum se poate ca nişte legume aduse de la mii de kilometri să coste mai puţin cu 50% decât cele livrate de la doar câţiva zeci de kilometri? Sau nu e vorba doar de distanţe?

În orice caz, e limpede că aşa numita piaţă liberă din România pe segmentul porodici este una distorsionată. Întrebarea este: pe unde şi de către cine?

Poftă bună!

Viaţa după capitalism

Întrebare la Radio Şanţ: Există viaţă după capitalism?

Răspuns (capitalist): Există, dar nu ştim (încă) cât costă….

“…banii vorbesc întotdeauna. Sfîrşitul capitalismului înseamnă pur şi simplu sfîrşitul impulsului de a-i asculta. Oamenii ar începe să se bucure de ce au, în loc să-şi dorească mereu mai mult. Ne putem imagina o societate a deţinătorilor de averi private, al căror principal obiectiv este de a duce vieţi bune, şi nu de a-şi transforma averea în capital” (Robert Skidelsky în Dilema Veche, nr. 365, 10 – 16 februarie 2011).

Pentru continuare şi răspuns alternativ click aici.

Portretul şefului

Portretul şefului român:

stresat, tensionat, îi place să controleze şi să-şi impună ideile (Human Synergistics).

De ce?

Pentru că nu are capacitatea de a delega.

Treaba unui şef adevărat “este să gândească, să planifice şi să ţină legătura cu omologii săi la nivel înalt. Ei cheltuiesc foarte mulţi bani pentru a-şi angaja cei mai buni directori si manageri. De ce să îşi irosească apoi timpul controlându-le fiecare mişcare? Oamenii aceştia au nevoie de timp şi spaţiu ca să gândească.” (Rupert Wolfe Murray)

Despre atitudinea “stai să-l întreb pe şefu” şi principalul obstacol care împiedică România să îşi realizeze potenţialul economic citiţi aici.

PS: din fericire, nu (mai) e şi portretul şefului meu… :p

Am sfârşit prin a nu fi nimic

Referindu-se la starea economiei româneşti Dan Suciu se întreba, în urmă cu ceva vreme cum am ajuns aici?

Cosmin Alexandru, i-a răspuns (indirect):  “pentru că am vrut tot timpul să fim de toate, am sfârşit prin a nu fi nimic“.

La mulţi ani!

Concluzia ar putea fi unanimă: “atunci când pentru o greşeală nu plăteşte nimeni, tot nimeni nu mai crede că măsurile dure sunt justificate”.

Din nou despre performanţă

După ce a reuşit să compromită ideea “stimulentelor” în administraţia publică, Ministerul Finanţelor Publice este pe cale să bifeze şi o altă “reuşită”: să compromită şi mai mult ideea (deja) compromisă de performanţă în administraţie.

Câteva (ca să nu zic toate) dintre “criteriile de repartizare pe salariaţi, în funcţie de specificul fiecărei structuri, a fondului de stimulente” sunt de mare efect. De exemplu, atunci când va evalua “performanţa” subordonatului său, şeful de la Finanţe va avea în vedere: ”contribuţia deosebită directă sau indirectă (what?) la atragerea de venituri la bugetul general consolidat” sau “contribuţia deosebită (sublinierea îmi aparţine) adusă în domeniul administrării creanţelor fiscale”. Contribuţia lucrătorilor de la Finanţe poate fi “deosebită” şi în domeniul “combaterii traficului ilicit (ar fi fost interesant în domeniul traficului licit) cu ţigarete, cu mărfuri contrafăcute, cu droguri… (cu ocazia asta îi facem şi luptători antidrog)”.

Mai vreţi? Cei de la Finanţe vor fi premiaţi  pentru “îndeplinirea cu competenţă şi profesionalism a atribuţiilor de control” (cei incompetenţi şi neprofesionişti vor fi sancţionaţi) şi ”aportul personal (că doar n-o fi impersonal) la realizarea obiectivelor compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea persoana respectivă (tradus pe româneşte: dacă şi-a făcut sau nu jobu’). Câte şi mai câte! Un ultim exemplu: ”adoptarea unei conduite demne, a unui comportament civilizat, păstrarea integrităţii şi a simţului civic, implicarea în descoperirea şi combaterea oricărei manifestări ilicite în domeniile de activitate (dacă e în alt domeniu, nu se ia stimulent)”.

Deci eu nu mai pot, îmi vine să vomit. O bătaie mai mare de joc mai greu poţi găsi… Că Finanţele îşi bat joc de buzunarul nostru e un lucru ştiut de multă vreme; acuma însă văd că s-au apucat să ne insulte şi inteligenţa.

Pentru delectarea voastră personală şi lista completă a criteriilor de performanţă aplicabile în structurile Ministerului Finanţelor urmaţi link-ul: http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2010-10-18-7940953-0-criterii-acordare-stimulente.pdf

Un singur aspect mai vreau să semnalizez pe această temă şi după aceea mă duc în baie să-mi descarc bila: dacă “performanţa” controlorilor se va cuantifica prin creşterea încasărilor la buget, efectul direct va fi creşterea proporţională a dorinţei acestora de a face “performanţă” materializată prin creşterea numărului de amenzi aplicate agenţilor economici sau creşterea „comisioanelor”stoarse prin metode specifice de la patronii de firme. Şi atunci va interveni “performanţa” contribuabilului de a (nu)-şi plăti amenda sau de a (re)negocia comisionul. Din lac în puţ…

România, stat social?

În Dilema Veche (nr.336) mai puteţi găsi la chioşcurile de ziare o dezbatere (de idei) serioasă – cum prea puţine se mai pot citi în mass media românească – despre o temă la fel de serioasă şi contemporană: este România un stat social? Şi dacă este, cât de socială este, în fapt?

În colţul albastru Victoria Stoiciu şi Mitul statului social sau cum să tai unde doare mai tare. În colţul roşu, Cristian Ghinea şi România – un stat mai social decît îşi permite.

Cocoşelul neascultător de evazionist

Guvernul se „luptă” din greu cu evaziunea fiscală. Prin toate metodele posibile, dar mai ales imposibile și revoltătoare.

 Am aflat deja despre contrabandiștii chinezi de usturoi. Mai nou, Fiscul a identificat o altă categorie periculoasă de „înșelători” ai bugetului de stat și a început să-i amendeze chiar și pe copiii care nu-și declară veniturile. De exemplu, ziarul Gândul relatează că statul român a recuperat 5 lei de la un evazionist minor din Focșani, care nu şi-a declarat veniturile realizate jucând în piese de teatru precum “Snoave cu Păcală” sau “Cocoşelul neascultător”. Alţi cinci „evazionişti” cu vârste între 11 şi 17 ani sunt și ei în vizorul Fiscului. 

Principiul aplicat este simplu: absolut toate veniturile realizate se impozitează, indiferent de vârsta persoanei; nu contează că are 5 ani sau 150 de ani. Important este să vină banu’ la buget. Aplicând acest principiu, în curând ne putem aștepta să fie impozitați chiar și banii de buzunar primiți de copii de la părinți sau câștigul pensionarului obținut la o partidă de table (sau de Cruce) pe bani în parc. Numai așa se pot strânge ban cu ban și leu cu leu în vistieria statului, iar țărișoara va ieși din criza economică…

Între timp, camioanele cu țigări și alcool de contrabandă duios treceau… (prin) Vama Borș forever!

Criza berii

Este oficial: a treia băutură din lume (după apă şi ceai) a intrat în criză în România.

“Anunţul de campanie electorală a scăderii salariale cu 25%, făcut într-o vineri, a produs în săptămâna care a urmat o scădere de 40% în consum. Oamenii au început să se teamă pentru veniturile lor viitoare și să își piardă încrederea în viitor. Și au început să taie din consum”.

Anunţul lui Mihai Ghyka, directorul general al unui producător autohton de băuturi bericioase ne arată magnitudinea crizei în care se află ţara noastră. E groasă rău dacă renunță românul la petu’ lui de bere cel de toate zilele. Înseamnă că începe să-și piardă încrederea în viitor…

Dedicaţie pentru celebrul cuplu Băsescu-Boc care face tot ce-i stă în putinţă pentru a ne salva ţara şi pe noi; de la beţie. Sănătate şi virtute!

Nici usturoi nu au mâncat și nici contrabandiști nu au prins

Cum vrea Ministerul Finanțelor să combată evaziunea fiscală și să aducă bani mai mulți la bugetul sărăcit al statului (degeaba): reducând contrabanda cu usturoi din China!!!

” (Usturoiul) este adus de regulă din China până în Moldova, ca să nu plătească aici toate taxele. Din Moldova se aduc câte două lădițe, câte trei lădițe de usturoi de către cărăuși, aceste lădițe ajungând la fabricanții de mezeluri care le includ în ciclul de producție”, ne explică ministrul finanțelor, Sebastian Vlădescu metoda de fraudare a bugetului .

Deci, eu nu mai pot! Cum? Adică „băieții” ăștia introduc în țară ilegal usturoi cu lădițele și noi abia acum ne trezim să-i prindem? Păi traficanții de țigări care bagă în țară cartușele de țigări cu camioanele sau contrabandiştii de petrol şi alcool ce umblă cu cisternele sunt niște începători de liga a doua în comparație cu fraţii noştri moldoveni și lădițele lor. Imaginați-vă cum trec ei Prutul (cu pluta) aducând câte 2-3 lădițe de usturoi la fiecare descindere clandestină. Şi ce profit colosal poţi face vânzând pe piaţa neagră cu 1-2 lei/legătura de usturoi verde. Păi la cât usturoi a mâncat poporul ăsta în 20 de ani, puteam demult să ne facem vreo trei autostrăzi… Și așa nici măcar gura nu ne mai mirosea.

Uite, astfel de iniţiative ne lipsesc. Să-i prindem rând pe rând pe toţi “băieţii deştepţi” care dau ţepe la Piaţa Victoriei şi bugetul de stat. Apropo. Pe surse am aflat că urmează să fie luați în vizor și traficanții de amomum subulatum din Asia Centrală, de spanac iranian și de trifoi verde cu patru foliole din Irlanda. Ministrul Vlădescu este oricum de mai multă vreme luat în vizor…

Pentru o guvernare sănătoasă mâncaţi cu moderaţie şi mai puneţi mâna şi pe câte o carte

Cristian Sima este preşedintele unei companii de brokeraj. Şi se pricepe la economie. Testul său pentru politicieni în vremuri de criză economică e simplu.

“Dacă faceţi un test cu toţi miniştrii din 89 şi până acum, veţi avea o surpiză: sunt foarte mulţi care nu au citit trei cărţi de macroeconomie, cu excepţia lui Daniel Dăianu, nu cred că au nici măcar o cultură minimă…şi atunci vreţi să vă facă reformă şi restructurare şi să găseasca soluţii? Nu au cum!”

Eu aş mai adăuga în biblioteca-lipsă a guvernanţilor noştri şi alte volume, de exemplu de politici publice, management organizaţional, ca să nu zic de management public la care toată lumea se pricepe, dar nimeni nu îl face. 

Inspirat de testul bibliotecii, aş mai introduce şi testul cântarului. Propunerea mea vizează bucătăria guvernamentală şi ar avea un dublu efect benefic pentru guvernanţi: reducea sedentarismului în rândul miniştrilor, dar şi a cheltuielillor bugetare, deci implicit huzurul din bani publici. Domniile lor ar face bine ca începând de mâine să nu mai servească masa la restaurantele de lux din capitală, ci să mănânce doar câte trei sferturi de pâine la birou.

Concluzii. Pentru o guvernare sănătoasă mâncaţi sănătos şi cu moderaţie şi mai puneţi mâna şi pe câte o carte! Sau poate ar fi mai bine să importăm direct nişte miniştri mai în formă…

PS. Despre pachetul de măsuri ipocrit şi tardiv pregătit de Guvern – care nu va face altceva decât să genereze şi mai multă inechitate şi frustrare în societate şi nici nu va scoate ţara din criză -  au scris mulţi în zilele acestea. Două păreri merită citite cu atenţie, mai ales că au citit mai multe cărţi de economie decât toţi miniştrii cabinetului laolaltă. Prima ne arată cum efectele pozitive ale acestor măsuri se apropie vertiginos de zero, iar a doua răspunde la întrebarea dacă era nevoie de neghiobia tăierii salariilor sau, mai degrabă, e nevoie de creier?

La final, o dedicaţie muzicală de la Palatul Cotroceni şi Victoria. Exterminate.