Pentru astăzi vă propun un joc: “Găseşte diferenţa” dintre ieri şi azi. Câştigătorul are o bere de la mine la Atelierul de Retuşat Confecţii!
Ieri
Azi
Category Archives: Jungla (sub)urbană
Cu tramvaiul prin Oradea anilor 1973-1980
Vrei să te plimbi cu tramvaiul prin Oradea anilor 1973-1980?
Acum e simplu… Tot ceea ce trebuie să faceţi este să daţi un click pe poza de mai jos; după ce ajungi pe facebook, merită să dai un like la album. Vei avea parte de o experienţă nostalgică de time travelling.
(Fotografie făcută de Hans Oerlemans; preluată de pe Oradea in Imagini)
Bărbatul ideal
Modelul social de bărbat ideal – adaptare după folclorul (sub)urban
Bărbatul ideal are maşină…. musai să fie un cinciar şi musai să-şi pună facebook, o poză în timp ce conduce cu o doză de bere alături.
Tânăr musculos, vorbă puţină… vârsta nu contează, dacă OMU ştie să tacă, oricum e adeptul “faptelor” (eventual penale că tot are firme particulare cu probleme la Fisc).
Hainele toate de firmă… luate de la Autlet, Europa sau Dragonul Roşu şi toate musai inscripţionate D&G şi alte litere de tipar.
Nevastă, o amantă şi o vilă cu piscină… pe ideea că între două nu te plouă, dar tot trebuie să te uzi în piscină. Rămâne totuşi întrebarea: ce au nevasta şi amanta cu vila cu piscină?
PS. Pune banii jos, pune banii jos!
Folclor urban
Citatul zilei sună astfel: Mai bine să te doară, decât să îţi pară rău! (preluare din folclorul urban)
December Sky
Înţelepciune în exces (de zel)
Distanţa între Paris şi Bucureşti
“Când, de pe înălţimile Filaretului, am văzut întinzându-se în faţa mea oraşul Bucureşti, înecat într-un ocean de verdeaţă, l-am întrebat pe tovarăşul meu de călătorie:
- Ce distanţă este între Paris şi Bucureşti ?
- Trei secole, domnule”.
Între timp oceanul de verdeaţă a fost înlocuit de oceanul de betoane. Distanţa, în schimb, a rămas…
Mulţumiri ardeleanului supravieţuitor la Bucureşti pentru momentul de inspiraţie.
DoR #4
O revistă bună merită promovată. Începând de zi, am început şi eu lecturarea lu’ DoR #4.
Agrement
Chiar şi Bucureştiul suburban poate deveni un loc plăcut. Atunci când vii şi stai doar o zi sau două; îţi rezolvi repede treburile şi stai cu prietenii pe o teresă în compania unei beri reci şi de calitate; a doua zi îţi pregăteşti frumos bagajul şi te întorci acasă. Agrement curat!
Oraşe de nisip
Cum nu prea ştiu să scriu o recenzie serioasă de carte (sau poate nu vreau?), mă mulţumesc doar să redau câteva pasaje care mi-au plăcut (m-au sensibilizat sau m-au pus pe gânduri) din cartea pe care tocmai se nimereşte să o citesc. Asta ca să fac dovada că mai şi citesc din când în când, nu doar colecţionez cărţi pentru bibliotecă. Inaugurez, deci, o rubrică nouă pe blog, o rubrică compusă din fragi şi mentă culese din jungla (suburbană). De aceea şi numele ei de Fragmenta.
Primele “fragmente” din serie îi aparţin lui Vasile Dâncu şi sunt preluate din ultima sa carte de eseuri de sociologie critică, Patrie de unică folosinţă (Editura RAO, 2010). Lectură plăcută.
“Oamenii pleacă uşor din oraşele noastre în străinătate sau aiurea pentru că nu-i leagă mare lucru de comunitate. În oraşele noastre avem un război al ignorării, o lipsă de socialitate. Ne despărţim uşor de oraşele noastre pentru că nu există o memorie socială comună pe care s-o partajăm. Nu prea avem istorie comună, niciun prezent comun. Un prezent comun înseamnă să participăm la proiecte comune. Aşteptăm să le facă alţii sau ne mulţumim cu puţin. Acceptăm o serie de evenimente să ni se întâmple, fie că ne convin sau nu… Nepăsarea generală trebuie spartă prin încercări repetate, prin depăşirea inerţiei şi fragmentării. Oraşele noastre sunt oraşe de nisip care nu rezistă în timp decât prin aparenţa materialităţii. Fără sufletul nostru şi fără lucrări comune, la care să punem ceva din gândurile şi energia noastră, oraşele se vor sfărâma după fiecare generaţie. Ne vor curge printre degete, fără să le înţelegem, fără să lase urme serioase în cultură şi civilizaţie, fără să ne intre în suflet. Ne trebuie proiecte identitare în fiecare oraş, opere în care ar trebui să ne vedem şi să ne recunoaştem cu toţii, ca într-o oglindă”.
Şi asta chiar dacă ” societatea noastră nu acceptă să se uite în oglindă” şi “preferă să se amăgească cu umbre pe pereţi. Nu vrea să-şi vadă imaginea pe care ar putea să o ofere datele sociologice serioase sau o dezbatere publică bazată nu pe impresii şi emoţii, ci pe date şi analize.”
We don’t live here…
Parafrazând o replică dintr-un film pe care l-am văzut ieri (Here & There), aş putea spune că we don’t live in Bucharest…we survive.
Pentru că e o altă lume.
Mituri false și soluții inteligente
În continuarea articolului de ieri, pe TOTB puteți citi o discuție interesantă despre mituri false și soluții inteligente pentru fluidizarea traficului din București, dar și din alte orașe mari din România, unde principala grijă a administrației locale este înlocuirea bordurilor. Specialiștii din Primăria Oradea sunt oare pe recepție?
Ce îi lipseşte Oradiei?
“Progresul vizibil îi lipseşte. Nu văd multe înnoiri, nu văd explozia sau dinamica pe care le-am văzut în alte oraşe, nu văd sclipirea pe care ar merita-o. Şi parcă văd şi o nefastă înclinare spre o ruralitate păguboasă, nu spre filonul ţărănesc sănătos şi autentic, ci către ţăranul dezrădăcinat şi avortat în periferiile citadine”. (Cristian Tabără în Evenimentul Zilei)
Şi chiar dacă orașul e mai civilizat ca alte jungle (sub)urbane, totuși e departe de a fi orașul de vis. Și îi mai lipseşte ceva; un lucru esențial: un proiect pe termen lung şi o viziune urbană. Oradea are cu siguranţă un trecut şi va avea şi un viitor. Întrebarea este ce fel de viitor? Pentru că ultima relansare (mult promisă, dar cam împotmolită în vorbe) nu prea a reuşit. Sau poate nu trebuia să se creeze aşteptări tâmpite…
București: observații clinico-evolutive
Note, schițe, întâmplări, povestiri. Numiți-le cum vreți. Chiar și observații clinico-evolutive. Toate (ni) se întâmplă pentru că trăim în jungla de betoane din București.
Unde în altă parte, poți oare să întâlnești așa oameni gospodari şi constructori care-şi transportă fierul beton cu tramvaiul? Desigur circulând fără bilet. Apropo de tramvai și transport public: unde altundeva călătorii grăbiți se mărturisesc preotului la telefonul mobil?
Tot în această capitală europeană am văzut că orice posesor de jeep respectabil oprit la semafor va arunca cu talent, pe geam, mucurile de ţigără strânse cu grijă timp de o săptămână, iar parbrizele BMW-urilor din Unirii sunt spălate la modul eco; cu scuipat.
În ce alt oraș un priveghi ca lumea din mahalaua strămoșească mai poate avea loc fără să comanzi o jerbă cât poarta casei (să moară, de ciudă și vecinii) și fără să îți scoți în stradă grătarul tradițional? Că doar bocitoarele nu vor sta toată noaptea nemâncate; lăutarii erau așteptați abia după miezul nopții.
Tot pe aceste meleaguri dâmbovițene avem de a face și cu intelectuali rafinați. Ați mai întâlnit în altă parte vreun badigard precum cel de la Club A care, în timpul programului său de sâmbătă noaptea, să citească cu mare interes manualul de istorie după care am dat și eu Bacul acum mai bine de 10 ani? Ce plm mai citim şi noi, sună replica de mare intelectual cu mușchi!
Ar mai fi altele. Suficient însă pentru astăzi. Știm cu toții că trăitul excesiv în acest oraș dăunează grav sănătății și vieții. Închei într-o notă optimistă cu o glumă bună de la o femeie frumoasă dintr-o revistă pentru bărbați.
Întrebare: Cum scoți România din criză?
Răspuns: Cumperi un bucureșetean la valoarea la care e și îl vinzi la valoarea la care se crede! 
Trăim în București și asta ne omoară tot timpul.
Impresionism bucureștean
În week end, am fost vizitat de către doi bihoreni neaoși de-ai mei. Aceștia au fost puternic impresionați de viața în jungla (sub)urbană bucureșteană. Iată „impresiile” la cald consemnate de cei doi călători.
„Aici totul este mare: distanțele, străzile, Casa Poporului, aglomerația, nesimțirea oamenilor. Și totul este curat-murdar. Dâmbovița este frumos curgătoare, dar urât mirositoare. Probabil și datorită climei, populația este mai „bronzată” ca la noi și e plin de țigani. E plin și de câini plus excrementele lor specifice. Ne-a mai plăcut că e plin și de flori; cam scumpe și de import, dar măcar le găsești la fiecare colț de stradă. Nu ne-au plăcut în schimb florăresele. În rest, a fost o excursie reușită. Sperăm să nu mai călcăm pe aici foarte curând.”
Dați-mi și mie, vă rog, parolele voastre de e-mail
De ceva vreme, circulă prin căsuțele de email de la yahoo, un așa-zis „mail verification alert”. Sună cam așa:
„Due to the congestion in all User accounts, Yahoo! would be shutting down all unused accounts. In order to avoid the deactivation of your account, you will have to confirm your e-mail by filling out your Login Info below after clicking the reply button. The personal information requested are for the safety of your Yahoo Account . You are required to FILL IN all requested information”.
Adresa la care veți trimite toate aceste informații este: accountupgadealert12@gmail.com. Desigur, toată tărășenia este doar pentru fraieri. În fapt, e încercarea de țeapă a unor băjeți care se cred mai dăștepți și vor astfel să ne intre în posesia parolelor de e-mail.
Și eu, ca un utilizator credul și de bună-credință, le-am dat-o! Cât să le ajungă.
Atenţie! Urmează un text explicit.
|
|||||
| Yahoo! ID:…………..muie_voua……………………… | |||||
| Yahoo! Mail Address:……va_fut_in_cur@yahoo.com……………… | |||||
| Password:…………..pizdamatii……………………… |
Şi dacă vă mai abordează și pe voi, dați-le-o! Să nu mă poată duce!
New York, I hate you
De curând am văzut ”New York, I love you“. Și tare mi-a plăcut. Deci vi-l recomand și vouă spre vizionare. Un film omnibus care te lasă „prins” într-o plasă fină a poveștilor despre oameni, despre dragoste, sex și viața urbană, în general. E un film despre Big Apple, care descrie viața chiar mai romanțat decât încerca să o facă – într-un alt film de mare efect (premiat duminică noaptea) – un colonel american într-o conversație cu un grup de irakieni care trebăluiau la o cotigă pentru a-l arunca în aer pe american…
E un film despre partea luminoasă a New York-ului. Nimic însă despre crime, droguri, homosexuali, imigranți, aglomerație, sărăcie și mizerie. La sfârșit am avut impresia că văzusem un film promoțional făcut la comanda Biroului de Turism al Primăriei conduse de Michael Bloomberg. Și instantaneu gândul mi-a zburat la București. Oare, cum ar arăta un film cu titlul „București, te iubesc”. Oare ce povești (sub)urbane ne-ar putea spune și ce portrete ne-ar descrie el? Oare ce ar putea să includă primarele Pornescu într-un asemenea film „promoțional”? Mârlani și pițipoance de Dorobanți, maneliști și țigănie de Rahova, jeg și mizerie de Ferentari sau înjurături de Drumul Taberei? Și mă oprescu aici cu lista. Cred că ar ieși mai degrabă un film horror! Grr…
Nu am fost niciodată în America, deci nici la New York; dar trăiesc și locuiesc în București, capitala noastră europeană atât de neiubită. Și de aceea, mesajul meu e clar: New York, I hate you!
O capitală europeană neiubită
Două texte, o singură idee: cât de „frumoasă” e viața în București…
În primul, autorul ridică o întrebare esențială despre jungla (sub)urbană: cum să iubeşti acest oraş pe care propriii săi locuitori nu-l iubesc?
„…Bucureştiul poartă la un nivel foarte pronunţat semnele voinţei de distrugere pentru distrugere (aşa cum a fost distrusă o frumoasă casă din centrul istoric, de lângă Ateneu, şi înlocuită cu un teren viran plin de murdării, fără a se şti de ce) şi ale delăsării (imobile în pericol abandonate, drumuri impracticabile, iluminat public defectuos). În acest naufragiu urban, căutăm zadarnic un colac de salvare de care să ne agăţăm. Totuşi, aici sau acolo, restaurarea unei case tipice, buna păstrare a unui muzeu arată că există oameni care ştiu să-şi respecte trecutul, adică să se respecte pe ei înşişi, însă eu îi plâng. Probabil că se simt foarte singuri”. Pentru textul integral dă un click aici.
Al doilea text abordează Bucureștiul din perspectiva unei capitale europene. Hm. Să fie oare o contradicție în termeni?
„De la an la an, Capitala e un oraş tot mai dezlînat şi incoerent, în care se trăieşte greu, dar se promite marea cu sarea. O irepresibilă pornire către promisiuni enorme se bate cap în cap cu o iremediabilă incapacitate administrativă. De dragul imaginii (şi crezînd doar în imagine), edilii se străduiesc să-i ameţească pe cetăţeni cu iluzia unui viitor luminos, în care Bucureştiul va fi „o adevărată capitală europeană“, iar bolile oraşului se cronicizează. Între timp, o bună parte din ceea ce deja este european în Bucureşti – casele vechi, parfumul inconfundabil al oraşului, stilul cartierelor burgheze, grădinile – se distruge. Poate că la un moment dat atît edilii, cît şi cetăţenii vor ajunge la concluzia comună că da, avem cu adevărat o „capitală europeană“. O să vedem atunci cît ne va fi costat”. Continuarea aici.
Concluzie? Nici măcar celebrele fetițe din București nu mai sunt atât de dulci precum au fost odat’…
