Cum rezolvi o problemă? Creezi alta!

Urmăresc cu interes ceea ce se întâmplă zilele acestea în jurul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu Mureș. Și înțeleg că avem o problemă complexă: mandatul rectorului expiră în curând, astfel că e nevoie ca senatul universității să desemneze un ordonator de credite până la noi alegeri; numai că acest lucru nu se poate întâmpla pentru că senatul nu este legal constituit; pentru că Universitatea nu are o Cartă elaborată pe baza noii legi a educației; cartă care nu a putut fi elaborată pentru că profesorii români și maghiari de acolo nu se înțeleg de niciun fel. Ați înțeles? E încâlcită rău! 

Și atunci Guvernul României și Ministerul de resort s-au gândit să dea o mână de ajutor pentru a rezolva problema. Și ce au zis? Ah, nu vă înțelegeți voi acolo, nu-i nimic vă facem noi de aici de la București o facultate cu “programe în limba română, limba maghiară și limba engleză“. Ca să vă înțelegeți! Desigur, totul respectând litera și spiritul Legii Educaţiei Naţionale! 

Și ca să ne înţelegem și noi, așa cum spunea chiar ministrul “ această facultate nu rezolvă problema cartei “. Și nici problema neînțelegerilor dintre cadrele didactice din Târgu Mureș!

În interpretarea mea, din punct de vedere al politicilor publice și al procesului decizional, lucrurile stau cam așa: avem o problemă și ca să o rezolvăm nu facem altceva decât producem o alta! 

Chiar dacă nu rezolvă problema educațională, înființarea acestei facultăți “multiculturale” rezolvă totuși o altă problemă (politică): actuala coaliție de guvernare (PDL+UDMR) rămâne întreagă și continuă împreună! Ceea ce, trebuie să admitem este un lucru pozitiv: vom avea stabilitate politică și o guvernare responsabilă, nu vom arunca țara în haos!

PS.

Fragmentul din conferinţa de presă a ministrului educaţiei, în care el recunoaşte că pe vremuri a protestat împotriva unei situaţii similare de la Cluj Napoca, dar acum nu numai că nu protestează, ci din contră şi asta pentru că între timp a ieşit o lege nouă a educaţiei pe care el trebuie să o aplice, mi se pare savuros! Am şi salvat textul pentru analele istoriei!

Şi tu ai dreptate!

 

E scandal mare în țară pe tema înființării liniei maghiare de învățământ la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş. 

Situația, din punctul meu de vedere, este asemănătoare cu cea din bancul cu rabinul: vestit pentru înţelepciunea sa, acesta este pus în situaţia de a împărţi dreptatea între doi împricinaţi. Îl ascultă cu atenţie pe primul şi spune: „Ai dreptate”. Îl ascultă şi pe cel de-al doilea, iar răspunsul este identic: „Şi tu ai dreptate”. Aflat de faţă, Iţic îl întreabă, nedumerit, pe rabin: „Păi, cum vine asta, Rabi? Nu se poate să aibă amândoi dreptate!”. Iar rabinul cel înţelept îi răspunde: „Şi tu ai dreptate!”.

Și în cazul UMF Târgu Mureș fiecare parte interesată (stakeholder) are dreptate: 

- UDMR vrea aplicarea legii; că doar nu degeaba s-a introdus principiul multiculturalismului în Legea Educației!

- PDL vrea să rămână la guvernare, așa că dă tot ceea ce i se cere;

- Opoziția se revoltă înpotriva șantajului udemerist și a cedării pedeliste, că de aia e Opoziție să critice Puterea!

- studenții și universitarii de la UMF vor să-și păstreze autonomia și să decidă singuri fără intervenții externe;

- chiar și Ministerul Educației are dreptate atunci când nu știe ce să facă, dat fiind faptul că este prins în meghina unor interese antagonice:  pe de o parte cele ale mediului academic, pe de altă parte cele politice ale partidului.

Așadar, fiecare are bucățica sa de dreptate; ceea nu înseamnă însă că împreună vor ajunge la o soluție dreaptă! Tocmai de aceea, pentru a mai salva ceva din aparențe, astăzi la Palatul Victoria s-a decis adoptarea unei “soluții tehnice” (tehnic nu este egal cu drept)! Ca să fie foarte clar la toată lumea despre ce este vorba… sau din contră? Nici nu mai știu, dar nu asta contează; important este că și eu am dreptate! 

Un lucru esențial

 

“Preocupaţi să umplem minţile copiilor cu informaţie şi mai nou, să facem în aşa fel încât să deprindă cât mai multe competenţe, uităm un lucru esenţial: că trebuie să-i facem oameni”. (Alexandru Crişan)

Tânărul cu școală și șomajul

Şomajul în această lume este focalizat în jurul tânărului cu şcoală, iar soluţia pentru această situaţie este adaptarea sistemului educaţional la cerinţele de pe piaţa muncii – Mihai Tănăsescu,  reprezentantul României la FMI.

Pe românește, ce iese de pe băncile școlii nu prea se ”potrivește” cu ceea ce ar fi nevoie pe piața muncii. În termeni capitaliști, cererea și oferta nu se întâlnesc! Ce trebuie noi să înțelegem de aici:

1. Nu toţi absolvenţii de liceu trebuie să fie şi studenţi. Toţi trebuie să se dezvolte profesional şi uman, dar trebuie să admitem că poţi fi un bun meseriaş şi să-ţi asiguri un nivel de trai decent pentru tine şi familia ta fără însă a avea și o diplomă de universitate. În ultimii ani s-a conturat o tendinţă nesănătoasă prin care toţi părinţii doreau să-şi vadă copiii cu studii superioare. De aici a pornit şi „cursa înarmărilor” cu tot felul de hârtii și diplome.

1.1. Sistemul educațional, în special învățământul universitar, se poate adapta cel mai bine la piața muncii prin închiderea ”fabricilor de diplome”;

Înainte de toate însă, educația trebuie să (re)devină un bun public și nu o afacere aducătoare de profit.

Nu orice început are şi firmă nouă la poartă

Ilustraţie* la postul anterior, cel despre “România, ţara începuturilor”.

Apropo de cum ştim să ducem lucrurile până la capăt şi să facem o treabă serioasă (şi completă): bani pentru termopane au avut, dar pentru o placă nouă la intrare nu au mai rămas. Bună o fi şi cea veche de acum 15 ani…

* imagine surprinsă pe data de 24 septembrie 2011

Despre rolul culturalizator al şcolii

Ce nu reuşeşte şcoala românească:

“Tinerii primesc în şcoală anumite cunoştinţe, reţin anumite date, exersează folosirea unor unelte, a unor procedee, dar nu capătă esenţialul: nevoia de a înţelege, curiozitatea de a afla, plăcerea de a asimila idei, bucuria de a face ceva cu propriile puteri intelectuale şi ambiţia de a se realiza ca personalităţi… Şcoala actuală nu reuşeşte să convertească activitatea sa într-un act de cultură…” (Solomon Marcu în Dilema Veche nr. 391)

Şcoală vs. Educaţie

Nu lăsa pe alţii să gândească în locul tău. Şi în plus de asta…

Diferenţe nipono-mioritice

O imagine spune mai mult decât 100 de cuvinte. Cu atât mai mult o imagine despre statul la coadă.

Vă las să ghiciţi voi care imagine e făcută în România şi care e din Japonia…

Învăţătura de la Reghin

În week end am fost la Reghin. Printre altele, am vizitat şi o fabrică (sau mai bine zis manufactură, că totul se făcea manual) de instrumente muzicale (vioară, violoncel, etc.). Pe una dintre uşile atelierului, dacă bine ţin minte la secţia “Aplicare Limbi” era afişat următorul mesaj, un adevărat izvor de înţelepciune:

Cu omul neşcolarizat te lupţi puţin şi ai scăpat. Dar duci o luptă colosală cu prostul care are şcoală!

An education

“Education is a slow-moving but powerful force. It is the strongest force available.” (J. William Fulbright)

Hârtia legii (educaţiei)

“Fără legislaţia secundară, care dă viaţă textului, Legea Educaţiei reprezintă doar hârtie” – Oana Badea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei (declaraţie făcută la Oradea, la sediul PDL Bihor în data de 28 ianuarie 2011).

La modul cum arată această legislaţie secundară “tranzitorie” publicată la ceas de noapte în Monitorul Oficial, hârtia acestei legi poate fi şi una de maculatură. Şi am fost elegant. Alţii vorbesc despre un brand de hârtie igienică…

Valorile educaţiei

“Am fost de curând, în Bucureşti, la un târg al liceelor străine de top din Europa şi SUA. Am intrat în vorbă cu organizatorii şi am auzit ceva ce nu am auzit niciodată în România. Pentru ei era important ce anume carieră îşi doresc copiii mei, dar mai important era ce fel de oameni îmi doresc eu ca ei să devină. Cunoştinţe de vârf pot dobândi în multe locuri, la preţuri comparabile. Dar fiecare liceu de top îşi formează elevii într-un anume fel, îi încurajează şi îi educă să îmbrăţişeze anumite valori, şi nu altele.

Pentru diriguitorii liceelor era important să găsească o intersecţie consistentă între sistemul lor de educaţie, valorile pe care eu aş vrea să le preţuiască copiii mei şi valorile care se potrivesc tipului lor de personalitate şi de aspiraţii. Asta deosebeşte un liceu german de unul francez, englez sau american. Sunt stiluri de învăţare şi de viaţă diferite care creează parcursuri de viaţă diferite.

Putem spune aşa ceva în mod explicit şi argumentat despre vreun liceu din România?”

Continuarea şi răspunsul le puteţi găsi aici.

Engleza de baltă

Din categoria “Cu reforma administraţiei la ora de engleză“

Serviciile mai-mult-decât-speciale au interceptat următoarea corespondenţă (ne-editată) dintre un cetăţean străin – să-i spunem Mr. LOAY – şi un consilier pe numele său fictiv Icsulescu dintr-un anumit departament de relaţii internaţionale dintr-un  anumit minister (nu spun care). Dacă nu ar fi oficial, schimbul de replici ar fi savuros…

“Your letter of acceptance it was aprobation, now tell as where send it, we are need the post adress or we can send at the university of iasi.

best regards

consellor…”

Reply:

“thank you so much for your help

please send me your full adress and telephone number and the name of the person so i can send you a courrier people from aramex to collect it on our charges

tanks and best regards

good blees you”

Replică la replică:

“Dear Mr. LOAY

Your Letter of Acceptance it was sending by post to the Tehnical University of Cluj-Napoca. You can get information from number phone”

Di end.

Un altfel de Crăciun

Pentru unii dintre noi, Crăciunul este mai altfel. Citiţi un un reportaj Gândul despre copiii care îşi doresc ca Moşul să le aducă şcoala mai aproape…

În centru

Dezbaterea actuală despre cine ar trebui să fie în centrul sistemului de învăţământ se poartă în termeni excluzivi. Fiecare îşi dă cu părerea despre ceea ce consideră el/ea că ar trebui să conteze mai mult: unii sunt cu interesul studentului (elevului), alţii cu cel profesorului.

Întrebarea mea este una simplă: nu am putea renunţa la abordarea disjunctivă şi s-o înlocuim cu una coordonativă? Adică, în loc de elev “sau” profesor să folosim mai bine elev “şi” profesor…

Ar putea fi oare sistemul educaţional românesc centrat, în acelaşi timp, şi pe elev şi pe profesor? Întreb şi eu, nu dau cu parul…

Domprofesorii

Avem un Guvern de “domprofesori” (prof. Emil Boc, prof. Daniel Funeriu, prof. Marko Bela, prof. Gheorghe Ialomiţianu, prof. Gabriel Oprea, prof. Valeriu Tabără, prof. Cătălin Predoiu şi lista ar putea continua). Ce facem cu el?

Îl ţinem la Putere. CTP ne dă răspunsul corect la întrebarea de ce nu trebuie să plece Guvernul Boc:

“Singurul motiv pentru care n-ar fi bine ca guvernul Boc să plece e pericolul ca “domprofesorii”, în cap cu premierul, să se apuce să predea ceva, pe undeva, unor fiinţe lipsite de apărare”. Continuare aici.

Graba strică legea

Aseară, premierul Emil Boc a anunţat în mod oficial că Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea Educaţiei, în varianta adoptată de către Camera Deputaţilor.

Sunt trei argumente mari şi late pentru care s-a preferat această cale: 1) legea e foarte importantă pentru Guvern; 2) ea trebuie urgent pusă în aplicare; şi 3) legea e blocată în Senat de către Opoziţie.

Dincolo de disputele politice, un lucru nu pot să înţeleg. Care este urgenţa adoptării acestei legi care, oricum va intra în vigoare abia peste 11 luni de zile?

Dacă, într-adevăr, legea este atât de importantă pentru educaţie şi “orice zi care trece afectează şansele elevilor de a beneficia de un sistem educaţional modern”, atunci, de ce a aşteptat Guvernul până acum şi de ce nu şi-a asumat răspunderea deja în luna august, astfel încât legea să se aplice încă din anul acesta şcolar?

Pentru că ea oricum nu se putea aplica din acest an, fiind nevoie de o serie de acte normative – legislaţia secundară elaborată de Ministerul Educaţiei – prin care să se expliciteze prevederile legii cadru. Aşadar, Guvernul să grăbeşte acum pentru ca Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să realizeze în 11 luni de zile legislaţia secundară atât de necesară funcţionării unui “sistem educaţional modern”.

Opoziţia spune că, oricum, până la sfârşitul lunii noiembrie, Senatul ar fi finalizat dezbaterea, deci Guvernul mai putea avea puţintică răbdare. Cabinetul Boc spune însă că nu mai poate aştepta încă o lună de zile, după ce a stat patru degeaba…

Oricum am privi lucrurile, graba aceasta subită a guvernanţilor mi se pare total contraproductivă, ca să nu zic suspectă; de interese politicianiste ale PDL sau UDMR. În absenţa unui consens politic şi prin asumarea răspunderii, Cabinetul Boc nu face altceva decât să transforme Legea Educaţiei într-o simplă bucată de hârtie, un document ce va fi modificat de către următorul partid de guvernământ, mai ales dacă acesta va fi PSD sau PNL; sau cele două împreună. În loc să avem o lege care să reziste în timp, vom avea una numai bună de modificat şi pentru o sută patruzeci sau o-sută-patruzeci-şi-nu-ştiu-câta oară…

Unde educaţie nu e, nimic nu e

Astăzi este Ziua Mondială a Educaţiei. În România, dascălii sărbătoresc în stradă. Prin miting de protest în faţa Guvernului şi a Palatului Cotroceni.

Vorba cântecului: unde educaţie nu e, nimic nu e.

Putem să ne mântuim sufletul prin educaţie?

Dacă ceri unui român să facă o donaţie pentru o biserică, cu siguranţă majoritatea nu va refuza gestul şi se vor găsi mulţi care să “sară” cu donaţie. Dacă ceri însă aceluiaşi român să doneze o anumită sumă, chiar şi modică pentru o şcoală sau un spital, nu mai sunt atât de sigur că reacţia sa va fi tot atât de pozitivă şi de promptă.  

Această atitudine spune multe despre modul cum ne raportăm la societate şi la propria noastră existenţă: preferăm să ne salvăm sufletul printr-un gest mărinimos în faţa Domnului (nu intru în detalii asupra modului cum vor fi gestionaţi aceşti bani de către slujitorii pe pământ ai Domnului), în loc să ne gândim la o investiţie în viitorul copiiilor noştri. Ar fi şi foarte greu să ne gândim la un viitor atât de îndepărtat, când majoritatea dintre noi au o mare problemă cu viitorul foarte apropiat; pentru că trăim în nesiguranţă şi ne lipseşte perspectiva pe termen lung.

Propunerea mea este -şi poate ar fi de meditat puţin aici - dacă nu cumva pentru a obţine acelaşi scop (mântuirea sufletului), am putea apela şi la un alt mijloc – investind într-o educaţie mai bună pentru viitoarele generaţii? Cu siguranţă că nu doar copiii, dar şi Domnul ar aprecia un asemenea gest…

Ţară bogată, ţară săracă

Zilele trecut mi-a încăput pe mână o carte de management după care învaţă masteranzii unei şcoli ce se pretinde cu ştaif din Capitală. Fundamentele Managementului Organizației este titlul cărţii şi a apărut la Editura Universitară, București în 2008. Este una dintre acele cărți care îți schimbă viața. Răsfoind-o mi-am dat seama că tot ceea ce am învățat eu despre acest subiect a fost degeaba. Mi-am pierdut timpul prin biblioteci și țări străine, în loc să citesc această adevărată capodoperă și să mă fi lăsat (i)luminat chiar aici, acasă de către specialiști autohtoni.

Nu dau numele autorilor că nu vreau să le fac publicitate; chiar dacă e negativă. Ajunge să vă spun că sunt doi „distinși” prof. univ. dr. (probabil și honorius causa undeva pe la Universitatea din Băilești sau Marghita); adică nişte adevăraţi “guru” în domeniu.

Am deschis cartea la întâmplare şi s-a nimerit la pagina 38. Uite ce am aflat: încă din „comuna primitivă apar germenii unor procese de conducere concepute și derulate la nivelul unor grupuri (colectivități) umane, constituite după legături de rudenie (familie, gintă, trib, clan)”. Cum ar veni, Fred Flinstone se gândea deja cum să managerieze biznisu de la cariera de piatră… După acest pasaj, nu am mai avut curajul să citesc mai departe. Cum poze nu are, m-am uitat doar la tabelele și graficele din dotare. Mi-au plăcut mult cele care descriau „relații informale tip șuviță, margaretă, necoerente sau ciorchine (pagina 245)”. Era vorba despre resurse umane, desigur.

Dacă ar fi să fac o recenzie serioasă acestei lucrări, nu aș putea să nu evidențiez formulările de mare senzație ale autorilor, formulări ce merg de la cel mai pur limbaj de lemn  – „prezenta lucrare reunește fondul esențial de cunoștințe teoretice referitoare la managementul organizației, absolut necesar înțelegerii și practicării unui management profesionist în toate tipurile de organizații” și până la formulări colocviale de cârciumă de genul „după opinia noastră”! Grrrr!

Nu vă mai zic, că în cele peste 400 de pagini nu am găsit nici o referință critică și nu este menționată nici o sursă după care s-au inspirat autorii. Totul este prezentat de parcă cei doi ar fi descoperit ei managementul organizaţiei și ne-ar povesti în premieră descoperirile lor excepționale. La final e trântită o bibliografie sumară de nici două pagini, jumătate fiind autoreferințe și cărți mai vechi ale acelorași autori.

Culmea însă care este? Nu mirosul puternic de plagiat şi nici măcar prețul de jecmăneală de 50 RON. Motto-ul ales însă este bestial. E un citat din Richard Farmer (Advances in international comparative management): „Managementul este unul din factorii esențiali care explică de ce o țară este bogată sau săracă”. Păi dacă studenții noştri, viitorii manageri ai ţării învață după asemenea maculatură, nici nu mă mir că România a ajuns sau chiar a și trecut pragul sărăciei…

Un dascăl catâr nu te poate învăța decât să ragi

Apropo de reforma educației…

Să știe oare învățăcelul mai mult decât dascălul? Un dascăl catâr nu te poate învăța decât să ragi.

Faţete ale conştiinţei. Capriciile lui Goya, expoziție deschisă la Muzeul Naţional de Artă al României.