Probably the best movie blog in Romania

 

Recomandarea de weekend (şi nu numai) a specialiştilor:

Cinesseur, probably the best movie blog in Romania!

if I could choose

“If you had a sister and a dog, and I could choose between the three of you, I would still choose the dog” - Captain Jack Sparrow*

* Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides (2011)

Who the f… is Aurora?

După trei ore criminale (la propriu şi figurat) petrecute aseară în compania Aurorei, am şi eu două întrebări pentru Cristi Puiu:

1. Da’ cu notaru’ ce aţi avut, domnule?

2. Şi cine e Aurora?

PS. Problema cu filmul acesta – dincolo de faptul că îţi cade greu la stomac – nu este că îţi pune prea mult creierul în funcţiune, ci mai degrabă relaţionarea nestatornică dintre creierul şi fundul spectatorului: nu prea îţi vine să stai atâta în scaunul de cinema… Altfel un film bun, dar care este abia la începutul “probei timpului”.

Filmele anului

După muzică urmează filmele. Crème de la crème în selecţia Cinesseur-ului: cele mai bune 10 producţii din 2010 + trei menţiuni de onoare.

Menţiuni:
- Medalia de onoare (dir. Călin Peter Netzer, România/Germania, 2010)
- The Killer Inside Me (dir. Michael Winterbottom, USA/Canada/UK/Suedia,  2010)
- Mr. Nobody (dir. Jaco van Dormael, Canada/Germania/Franța/Belgia, 2009)

Top 10

10. The American (dir. Anton Corbijn, USA, 2010)

9. White Material (dir. Claire Denis, Franța/Camerun, 2010)

8. I Saw the Devil (dir. Kim Ji-woon, Coreea de Sud, 2010)

7. Rabbit Hole (dir. James Cameron Mitchell, USA, 2010)

6. Felicia, înainte de toate (dir. de Raaf/Rădulescu, România/Croația, 2010)

5. La vida de los peces (dir. Matias Bize, Chile/Franța, 2010)

4. Io sono l’amore (dir. Luca Guadagnino, Italia, 2009)

3. Enter the Void (dir. Gaspar Noe, Franța/Germania/Italia, 2010)

2. Copie Conforme (dir. Abbas Kiarostami, Franța/Italia/Iran, 2010)

1. Numărul unu (o surpriză, stimaţi tovarăşi şi dragi tovarăşe) îl las să-l descoperiţi singuri  aici.

Vă recomand cu plăcere şi filmele şi blogul. Aşteptăm cu nerăbdare recomandările pentru anul în curs şi pronosticksurile pentru Oscar…

Fishes always do the right thing

[La vida de los peces, 2010, regia: Matias Bize]

Beatriz, Andrés, los peces

şi cele două întrebări la care – măcar o dată în viaţă – trebuie să răspudem:

“We did the right thing, no?”

“Are you happy?”

Filmul este o recomandare a Cinesseurului. Aşa că mai bine îl las pe el să vorbească. Eu aş avea doar o singură remarcă vizavi de film şi de cele două întrebări. Dacă vreţi, este cheia mea de interpretare: doar peştii din acvariu fac întotdeauna ceea ce este corect şi bun în viaţă (înoată) şi cred că (de aceea) tot ei sunt şi cei mai fericiţi…

“La vida de los peces nu e un film pe care să-l îneci în adjective pompoase, așa cum au încercat unii. A face asta înseamnă a-l retrograda și cumva a-l insulta. Bize spune o poveste. În care te poți regăsi sau nu. În care poți plonja sau nu. De-aici pleacă orice opinie. Din această cauză nici nu l-aș recomanda celor sub 18 ani. N-ar avea aparatul senzorial (că de cel critic nici nu poate fi vorba) pentru a-l percepe/filtra. E nevoie de viață trăită și nu visată sau închipuită pentru a aprecia acest film. E nevoie de experiențe sfâșietoare și de eșecuri asemenea pentru a înțelege că, vorba lui Kafka, și atunci când câștigi, de fapt, pierzi”. Pentru cronica integrală click aici.

Vedeţi filmul.

Autobiografia românilor

Săptămâna aceasta am văzut şi eu Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu în regia lui Andrei Ujică. A. Gorzo în Dilema veche nu a ezitat să-l eticheteze drept “capodoperă“. Eu mă întreb doar, asemenea amicului lui V. Mihăilescu , “cum de a fost posibil“?

Mergeţi să vedeţi filmul. Chiar merită efortul de a sta 3 ceasuri ţintuit în scaun. Chiar şi într-o sală de cinema neîncălzită, cum era şi pe vreama lui nea Nicu (o astfel de atmosferă contribuie, cred, şi la o mai bună receptare a filmului). Merită nu doar pentru că a luat nu-ştiu-ce-premiu la Cannes sau pentru că e foarte trendy să te afişezi la astfel de proiecţii. Filmul merită văzut pentru a nu ni se mai întâmpla şi a doua oară…

Pentru săptămâna ce urmează agenda mea cinematografică programează Marţi, după Crăciun, desfiinţat aici de Cinesseuru’ de serviciu.

Welcome Morgen

Am văzut săptămâna aceasta filmul “Morgen” al salontanului Marian Crişan.

Nu intenţionez să fac aici o cronică de film; las pe alţii mai pricepuţi decât mine s-o facă. Povestea lui Nelu şi a lui Behran mi-a adus însă aminte de un alt film similar, măcar din punctul de vedere al temei abordate, deşi ar putea fi identificate şi alte similitudini. Mă refer la ”Welcome”-ul din 2009 a lui Philippe Lioret (filmul prezintă evoluţia relaţiei dintre Bilal, un refugiat kurd de 17 ani din Irak, care decide să traverseze înot Marea Mânecii pentru a ajunge în Anglia la iubita sa şi Simon, antrenorul de înot din Callais care ar trebui să-l înveţe să înnoate pe tânărul kurd).

Dacă mă întrebaţi pe mine, ambele filme ar merita văzute (măcar odată în viaţă). Şi nu doar de către cei care locuiesc în zone de frontieră…

Apropo. Din cărţile de geopolitică (Alexandru Ilieş, Elemente de Geografie Politică, Editua Universităţi din Oradea, 1999) am aflat că frontiera “este considerată un areal politico-geografic, la limita unei unităţi politice (stat) bine definite; termenul nu înseamnă ceva rigid, fix, având mai degrabă un regim vast: frontiere culturale, religioase, etc”. Pe când graniţele “sunt o manifestare a integrităţii şi suveranităţii unui stat şi definesc forma spaţială a acestuia. Ele apar pe hartă sub forma unor linii, în realitate fiind vorba despre planuri verticale ce separă spaţiul aerian, solul şi subsolul între două state”.

Dincolo de ce spun cărţile de specialitate, având în minte mesajul celor două filme şi experienţa personală (am trăit ceea mai mare parte a vieţii mele în zone de frontieră, uneori chiar pe graniţă), cred că nu greşeşc mult dacă spun că aceste graniţe sunt invenţii artificiale menite a ne face viaţa mai complicată. Ele nu fac altceva decât să ne separe de familii, de prieteni sau de cunoscuţi; nu sunt doar contra naturii şi firii omului, dar sunt şi absolut inutile…

PS. În curând, România va intra în spaţiul Schengen (sper), aşa că, din fericire, va mai dispărea încă o graniţă…

Atenţie, se deschid…

Poza de mai sus, de fapt e un snapshot, are o poveste tare interesantă şi plină de coincidenţe.

Ieri seară la VH1 rula un Top (cum obişnuiesc ei să facă) cu muzici din filme. Când am deschis tv-ul tocmai se auzea şi se vedea James Brown şi “I feel good” de pe coloana sonoră a celebrului Good Morning, Vietnam (1987). O super piesă despre care, întâmplarea face, tocmai am citit într-un post al unui mare cunoscător de muzică (şi) de filme (prima coincidenţă). Imediat, a urmat Aqua şi “Turn back time”, inclusă şi pe coloana sonoră a filmului Sliding doors (1998). Ascutând piesa, am purces şi la vizionarea filmului pe care nu-l văzusem încă. Snapshot-ul este din acest film, iar în poză se văd două sticle de bere Grolsch care, din întâmplare, este berea favorită nu numai a personajelor din film, dar şi a mea (a doua coincidenţă). Şi uite aşa a ajuns poza-cu-berea-din-film aici pe blog-la-mine. Atenţie! Se deschid… sticlele!

Cheers!

Show must go on

Log Jam by Alexei Alexeev is an animation serial about 3 musicians pro’s practice. The Bear, the Rabbit and the Wolf  are just playing away regardless any conditions… The main thing is: the show must go on! They are just adorable, aren’t they? Have fun!

* competition film from the 6th Busho International Short Film Festival

La împins tava

Mai bine mai târziu (ca cefereu’) decât niciodată (ca fericirea pe pământ). Inspirat după eusuntcelcenusunt, mă autoservesc şi împing şi eu tava; cu leapşa…

1. Care este ultima carte pe care ai citit-o?

Omul de nicăieri de Aleksandar Hemon

2. Dacă ai putea fi un personaj dintr-o carte, ce personaj ai fi şi de ce?

Habarnam. De ce? Habar n-am.

3. Care e cel mai frumos film pe care l-ai văzut până acum?

Îmi este greu să spun care este cel mai frumos; mi-e mai uşor să vorbesc despre filme care mi-au rămas pe retină dintr-un motiv sau altul. Trei exemple: A Beautiful Mind, Forest Gump sau Pulp Fiction.

4. Dacă te-ai putea întâlni cu un scriitor, ce scriitor ai alege?

Cu siguranţă aş alege un scriitor care (mai) este încă în viaţă. Cu ocazia asta, poate ar trebui să dau o tură până la Restaurantul Astoria să văd cine a mai rămas pe baricade…

5. Care e melodia ta preferată, cea pe care o asculţi fără să te poţi sătura de ea?

Queen – You don’t fool me.

6. Unde ai locui un an, departe de casă?

Ultima mea nebunie ar fi Belize. Sau Barbados. Dar m-aş mulţumi şi cu Olanda; chiar şi mai mult de un an.

7. Când citeşti, pentru a marca locul unde ai rămas, foloseşti semn de carte sau îndoi pagina? Şi ce fel de semn de carte?

E vreo întrebare dintr-un chestionar psihologic? Marchez locul folosind următoarele metode: uneori, cu semne de carte; nu contează de care fel, e bun orice se nimereşte prin preajmă - poze, semne de carte, post-it. Alteori, mai fac şi colţuri de măgar .

8. Ai primit în ultima perioadă cărţi cadou? Şi dacă da, care?

Am primit. Recunosc, dar nu am declarat-o. Colegii de birou mi-au oferit mai mult decât o carte; un album: Pascal Quingnard, Noaptea sexuală. Anul viitor aştept Ziua asexuală.

9. Îți place să reciteşti unele carţi?

Cu siguranţă mi-ar plăcea să recitesc unele cărţi, însă deocamdată nu am timp pentru aşa ceva; sunt mult prea ocupat să citesc cărţile pe care nu le-am citit încă.

10. Care crezi că este cartea care ar trebui impusă tuturor ca “lectură obligatorie”?

Nu-mi plac “lecturile obligatorii”; am rămas cu ceva sechele de prin gimnaziu. Cred că, în momentul în care lectura devine obligatorie, îşi pierde tot farmecul. Deci, nu impun cu forţa nimănui nimic. Eventual, pot să fac o sugestie, o recomandare. De exemplu, puneţi mâna pe o carte de bucate.

11. Care e locul preferat pentru lectură?

Nu am aşa ceva. Pot să vă zic însă unde nu îmi place să citesc: în autobuz, în tramvai, etc. Ah… şi nici pe stadion.

12. Care sunt motivele care te determină să alegi o carte pe care să o citeşti?

1. Recomandările altora; 2. Coperta cărţii; 3. Titlu cărţii; 4. Întâmplarea/Destinul.

All you have to do is whistle

Pentru că astăzi este 1 iunie. La mulţi ani. De ziua noastră, vă propun un filmuleț. Nu e doar amuzant, dar și foarte educativ și inspirațional. Regizorul Florin Șerban știe. And remember: all you have to do is whistle!

The Book of Life is Stranger than Fiction

Stranger than Fiction este un film pe care am avut ocazia să-l văd până acum de mai multe ori. Şi totuşi nu am făcut-o. Nu mă întrebaţi de ce. Pur şi simplu, nu s-a întâmplat să fie. Asta până ieri seară, când, cu totul întâmplător, ca majoritatea lucrurilor (bune sau rele ce ţi se întâmplă în viaţă) l-am vizionat, în sfârşit, pe Pro Cinema, în cadrul seriei “CT Prinde”.

A fost prezentat drept “comedie”, dar la fel de bine ar putea fi şi “dramă”. De fapt, este o comedie continuă într-o dramă inexorabilă. Sau invers? O dramă continuă într-o comedie inexorabilă? Funny and sad. La fel precum Vanghelis şi Wreckless Eric în acelaşi film. La fel precum viaţa noastră. Pentru că e un film despre viaţă, despre dragoste şi despre cărţi; şi nu în ultimul rând despre moarte.

Plot-ul ar fi cam aşa: Harold Crick (interpretat magistral de Will Ferrell) este un funcţionar de la Ministerul de Finanţe care într-o miercuri dimineaţă se trezeşte (la propriu) că viaţa sa este o naraţiune, un roman scris de altcineva. Şi asta îi schimbă întreaga viaţă, de la dragoste până la moarte… Trebuie să vedeţi filmul.

Închei printr-un citat cu care se încheie şi filmul. Un lucru aş vrea să mai adaug: mâine îmi cumpăr şi eu un ceas de mână. Poate, într-o zi, îmi va salva viaţa…

“As Harold took a bite of Bavarian sugar cookie, he finally felt as if everything was going to be ok. Sometimes, when we lose ourselves in fear and despair, in routine and constancy, in hopelessness and tragedy, we can thank God for Bavarian sugar cookies. And, fortunately, when there aren’t any cookies, we can still find reassurance in a familiar hand on our skin, or a kind and loving gesture, or subtle encouragement, or a loving embrace, or an offer of comfort, not to mention hospital gurneys and nose plugs, an uneaten Danish, soft-spoken secrets, and Fender Stratocasters, and maybe the occasional piece of fiction. And we must remember that all these things, the nuances, the anomalies, the subtleties, which we assume only accessorize our days, are effective for a much larger and nobler cause. They are here to save our lives. I know the idea seems strange, but I also know that it just so happens to be true. And, so it was, a wristwatch saved Harold Crick“.