„Bucuria” toamnei orădene. Din nou

„Bucuria” toamnei orădene. Din nou

Propaganda Primăriei Oradea ne anunță, printr-un text ce se dorește înălțător (plătit pe banii noștri, desigur), că începe ~Toamna Orădeană~ și este ”timpul să ne mândrim cu frumusețea, diversitatea și istoria orașului nostru, și să răspândim bucuria de a locui aici”.

Dacă va veni frigul mai repede (de 20 octombrie), nu vom putea da drumul la căldură”. Este un alt anunț al șefilor din Primărie. Adică una caldă, una rece. La propriu. Ca să avem motive de mândrie și bucurie!

Nu știu cum gândesc cei din Primăria Oradea (sau dacă gândesc) când dau astfel de declarații, însă e limpede că faptele lor mint mai tare decât vorbele lor.

Pentru a ne putea bucura cu adevărat că locuim în Oradea, Primăria și vremelnicii ei conducători poate ar trebui să rezolve mai întâi problema termiei și abia pe urmă să ne vândă streetfood la suprapreț. Pentru că iar a venit toamna la Oradea și foarte mulți orădeni iar suferă de frig în case și nu au apă caldă.

Noi ăștia mai proletari care stăm la blocuri nu avem altă variantă decât să ne pregătim de Toamna orădeană. Măcar noi, pentru că observ că Primăria este luată prin surprindere în fiecare an de venirea sezonului rece. Așadar, nu ne rămâne decât să pornim radiatoarele, să punem oalele pe aragaz și să scoatem de la naftalină păturile mai groase.

Cauzele acestei ”bucurii” sunt multiple și ar fi mult de dezbătut. Punctez doar două aspecte. Pe de o parte, constructorii de casă ai Primăriei s-au împiedicat în rețele de apă, canalizare, curent, gaz, ce alte rețele mai vreți voi (norocul lor este că nu s-au împiedicat și când au luat banul gros de la Primărie). Pe de altă parte, avem o Primărie care lucrează cu dacă și cu parcă, adică total lipsită de viziune și total ineficient, indiferent cât vor încerca vuvuzelele lor plătite să ne convingă de contrariu, indiferent cu cât streetfood și câte concerte mișto vor încerca edilii să ne închidă gura.

Punct și de la capăt: reluăm subiectul anul viitor!

La mulți ani, Oradea!

fireworks

Anunțuri

Versus

Versus

Warning! Urmează un mesaj pentru toți cei care se cred politically correct!

Versus nu este doar un hit la modă în cluburile din România, dar mai ales o stare de spirit la nivel social.

Fiecare împotriva fiecăruia și toți împotriva tuturor. Să vă dau și un exemplu: Ministrul Altă Întrebare versus Dan Ăăă Ăăă Comision feat. Parlamentarul Picoteală (cu banderolă tricoloră). Sau, cum ar spune ungurii: tiszta bolondok haza, baszdmeg! De parcă toți ar fi luat o supradoză de nevrotism și de profunde simțiri (in)umane la adresa celor care nu le împărtășesc convingerile.

Ministrul Altă Întrebare

Dan Ăăă Aăă Comision feat. Mr. Picoteală

Dacă am râs de Ministrul Altă Întrebare, atunci vă rog să nu ne abținem nici la Dan Ăăă Ăăă Comision  (Autoritatea Electorală Permanentă știe de ce), acompaniat de un alt salvator al neamului românesc, Parlamentarul Picoteală și al său Sweet Dreams are made of this.

România trezește-te! 😂

Mai rezistați? 🙂  Și el!

Rugăminte pentru prieteni

Ce se întâmplă zilele acestea pe străzi, din punctul meu de vedere, nu e de mult despre „penali vs. anticorupți”. Cred că nu a fost niciodată. Decât, eventual, în capul unor naivi sau înfierbântați. În schimb este vorba despre „Guvernul meu vs. Guvernul tău”. Despre Guvernul PSD-ALDE vs. Guvernul Iohannis-USR-PNL-PMP. Când urlii din străfundul sufletului „Muie PSD” și „Jos Ciuma Roșie!” (sau te asociezi cu cei care propagă astfel de mesaje), e limpede că ai făcut pasul din zona civică spre cea partizană. Și atunci nu mai poți pretinde că participi la proteste civice. Ele sunt strict politice și sunt orientate anti-PSD, fiind alimentate de ura viscerală a unora împotriva PSD și de frustrarea altora că au pierdut alegerile din decembrie (și aici nu mă refer doar la alegători). 

Cum spunea Constantin Rădulescu Motru „ești din același grup, atunci lauda nu mai are margini; ești din celălalt grup, atunci ocara nu mai are margini!“. Cam asta se întâmplă și astăzi. Scuzați-mi expresia, dar e un dialog al surzilor.
Nimeni nu mai vrea să asculte. Fiecare vrea să își impună agenda proprie.Eliminarea adversarului cu orice preț a devenit scopul principal. Nimeni nu mai are dispoziție pentru armistițiu. Soluția de mijloc e mai departe ca oricând. 

Paradoxal, cei care strigă pentru statul de drept ajung să susțină, de fapt, un stat polițienesc. Pentru că, vă rog, să nu uitați nu lucru: Justiția din România este departe de a fi independentă și, așa cum o dovedesc foarte multe cazuri, ea este folosită în mod pervers – un fel de poliție politică – unii sau de alții ca armă împotriva adversarilor. Doamne ferește să ajungem să trăim într-o țară condusă niște procurori corupți și controlați de „sistem” (care pot aresta pe oricine și care nu dau socoteală nimănui). Ar fi mai rău decât să fim conduși de acești politicieni mult huliți. Și ar fi sfârșitul libertății noastre și a visului democratic.

O singură rugăminte am către prietenii de bună credință care citesc aceste rânduri și care au fost în stradă nu mânați de scopuri politice, ci din convingerea lor onestă: încercați să vă folosiți propriul creier, să gândiți și să folosiți informația, nu senzația și emoția. Încercați să verificați informațiile și încercați, oricât de greu ar fi, să vă deschideți mintea și spre explicațiile celor cu care nu sunteți de acord. Fără patimă și fără prejudecăți. Citiți textele de lege cu ochii voștri și nu vă luați după auzite sau interpretările altora. Dacă tot vă sacrificați din timpul vostru pentru a sta în frig, acordați-vă  30 de minute sau 1 oră în plus și citiți cu atenție textele incriminate. Încercați să le înțelegeți cu mintea voastră și nu interpretarea unora care se pricep la toate, pentru că, vorba  aia, atunci când nu știi nimic poți să faci orice.

Un singur lucru în loc de încheiere. Nu mai știu cine zicea că dezbinarea este o traumă istorică la români. Observ cu tristețe că afirmația este valabilă și astăzi și, din păcate, în ciuda faptului că ne credem mai frumoși și mai deștepți decât înaintașii noștri, nu am putut găsi leacul care să ne ajute să scăpăm de ea. Nici măcar „europenizarea” noastră nu ne-a ajutat prea mult.

Nu știu cum se va termina toată povestea asta, însă presimt că, în final, nimeni va câștiga cu adevărat, din contră, vom avea de pierdut cu toții, indiferent de care parte ne aflăm.

Majoritatea tăcută vs. minoritatea gălăgioasă 

​Aseară, i-am văzut pe „tinerii frumoși și liberi” care se întorceau de la protestul lor duminical.

O primă observație (legat de formă): am văzut foarte mulți care nu erau nici tineri și nici frumoși nu mi s-au părut. 🙂 Unii, probabil, nu erau nici atât de liberi precum se credeau/pretindeau. 

A doua observație (legat de fond): democrația nu înseamnă să acționezi așa cum vor cei care strigă mai tare în stradă. Democrația înseamnă să respecți  votul popular. Pentru că atunci când urnele vorbesc, strada trebuie să tacă. Mai ales dacă în stradă sunt cei care tocmai ce au pierdut alegerile…
Votul majoritar trebuie să prevaleze în fața zgomotului străzii. Majoritatea tăcută trebuie să fie mai puternică decât minoritățile zgomogoase.Sper ca și în cazul fragilei democrații românești să fie la fel. 

Pe de altă parte, pentru funcționarea acestei democrații, minoritățile trebuie ascultate și protejate. Tirania minorității însă trebuie evitată. La fel cum tirania majorității trebuie combătută. Pentru că ambele sunt la fel de nocive.

A treia observație (legat de spiritul democratic): vă anunț solemn că orice comentariu în sens contrar celor exprimate de mine va fi moderat. A se citi șters. 😆 Așa e democrația la mine în ogradă. Fără supărare.

Trista toamnă orădeană

Toamna orădeană îmi oferă prilejul de a relansa acest blog adormit de mai bine de doi ani.

„Oradea mi se pare, categoric, un oraş al toamnei” spune Lucian Cremeneanu. Şi mie mi se pare la fel. Însă dintr-un motiv puţin diferit. Să mă explic.

Lucian spune că un oraş frumos are nevoie câteva ingrediente simple: „străzi şi trotuare bune (căci cel mai mult privim în jos), clădiri elegante, care fură privirea (pentru momentele în care ne ridicăm ochii), spaţii verzi frumoase (trebuie să mai și respirăm, nu?) şi oameni buni care să se armonizeze cu toate acestea”.

Să le luăm pe rând.

Din punctul de vedere al străzilor şi trotuarelor, la Oradea este un dezastru permanent. Multiplele şantiere şi lucrări de infrastructură executate prost au mutilat pur şi simplu străzile oraşului. Când sunt şofer, nu mai ştiu ce rute să găsesc să nu îmi rup maşina. Bulevardele arată deplorabil. Faci slalom printre guri de canalizare fie prea înalte, fie prea ascunse, peticeli făcute de mântuială, covor asfaltic denivelat de parcă tocmai a trecut înaintea mea o divizie de tancuri, etc. Nici cu străzile proaspăt modernizate nu mi-e ruşine. Calitate îndoielnică la preţ de autostradă. La un moment dat foloseam bicicleta pentru a mă deplasa prin oraş. Am renunţat repede. Aşa zisele piste chiar dacă s-au înmulțit ca lungime, tot nu au reușit să depășească stadiul de simple desene pe asfalt care conectează nimic cu nimic. Utilitate practică spre zero. Pot fi folosite eventual pentru agrement. Dacă îţi place distracţia de tip „cursă cu obstacole”, sunt cele mai potrivite. De povestit nepoților rămâne pista din Decebal care ocolește panoul cu cursul valutar.

pista

(Bulevardul Decebal, primăvara 2016)

Iar dacă nu dai peste o astfel de surpriză, tot trebuie să ocoleşti ba un pieton, ba o mămică împingând căruciorul, ba un grup de pensionari care fix acolo s-au găsit să-şi depene amintirile. Ca pieton te simți un pic mai bine, deși trotuarele devin tot mai înguste. Toamna la Oradea e bine să fii dotat cu cizme de cauciuc. Nu te mai pot opri nici bălțile, nici bordurile, nici gropile.

Ridicăm privirea și încercăm să găsim clădirile elegante, care fură privirea. La acest capitol Oradea stă bine. Oraşul are o moştenire urbană frumoasă. Încep deja să se refacă faţadele, încep să apară şi investitori. se fac eforturi. Griul începe să facă loc culorilor mai vii. Suntem pe calea ce bună. Și cam atât. Dacă înaintașii evrei și maghiari ne-au mai lăsat câte ceva frumos, noi ce vom lăsa în urma noastră e tragi-comedie.

Un oraș trebuie să mai și respire. Spaţii verzi frumoase la Oradea? E o glumă proastă. Parcurile sunt insuficiente, iar cele care sunt au ajuns să fie sufocate de alei betonate sau asfalt. Să avem pe unde ne plimba. Că pe iarbă nu ai voie să calci. Se strică gazonul! Cândva nu demult, Oradea se lăuda cu titlul de capitală verde a României. Astăzi, în această ”capitală” toaletarea copacilor se face cu drujba, astfel că se ajunge la adevărate defrișări. E „nivelul” la care am ajuns. Tot cândva, mai de demult, un grup de cetăţeni „verzi” s-au legat de arborii de pe malul Crişului Repede pentru a-i proteja în faţa „progresiştilor” care voiau să toarne betoane. Alții făceau marșuri funebre pentru un scuar din Piața Unirii. Recent, copacii seculari din același centru de oraş au fost raşi fără milă pentru a se putea pune „în valoare arhitectura zonei”. Nimeni nu ai mai aprins lumânări în faţa progresului.

defrisari

(Defrișări Piața Unirii, iunie 2015)

Și ajungem la oamenii de bine și oamenii buni ai acestei urbe. Nivelul unui oraș nu este dat doar de infrastructură, de clădiri și de spații verzi. Oamenii care efemer îl locuiesc îi dau adevărata valoare. Care este valoarea Oradiei?

Permiteţi-mi o critică. Care este şi o autocritică în acelaşi timp.

Nu suntem nici pe departe atât de „buni” pe cât ne credem şi pretindem. Avem pretenţii de la alții, dar suntem foarte îngăduitori cu noi înșine. Ne place să ne implicăm mai mult cu vorba decât cu fapta. Ne credem frumoşi şi deştepţi şi nu vrem să ne acceptăm condiţia de provinciali. Că ne place sau nu, că recunoaştem sau nu, Oradea este un oraş de provincie. Periferic. Şi nu doar geografic. Cu unele mici excepții, demult apuse în istorie, așa a fost mereu și așa va și rămâne. Semnele viitorului arată

Oradea este un oraş foarte zgârcit cu vizitatorii săi, dar uneori extrem de neprietenos chiar şi cu proprii săi locuitori. Mai ales toamna. Nu degeaba şi serbările oraşului se numesc Toamna orădeană! Citesc astăzi pe un portal de ştiri că „în condiţiile instalării bruşte a toamnei, cu temperaturile scăzute şi ploile aferente, reclamaţiile celor care nu primesc căldură de la oraş curg pe toate căile”. Aşadar, autorităţile iarăşi au fost luate prin suprindere de venirea frigului şi sunt în urmă cu „lucările de toamnă” (anotimpul omniprezent în sectorul energetic), pe cale de conscinţă orădenii dârdâie de frig. În plus, o parte a orașului nu are nici apă caldă. Un scenariu care se repetă în fiecare an. Lipsa utilităților de bază a ajuns ca anotimpurile. implacabil, venirea toamnei

Poate fi Oradea în topul celor mai frumoase orașe (topuri făcute de nu-știu-cine la comanda știu-eu-cui) pentru că orădenii cu atât vor rămâne. Cu impresia artistică.

12 octombrie este ziua oraşului meu natal. Astăzi este 12 octombrie. Citesc pe reţele de socializare tot felul de mesaje înălțătoare. Ar trebui să mă simt şi eu mândru că sunt orădean? Nu mă simt deloc aşa. Oradea e frumoasă când vii în vizită acasă. E un oraş care arată foarte bine în poze şi cărţile poşţale. Este superbă în pozele aeriene ale lui Ovi Pop.

fireworks

(Streetfood festival – Piața Unirii, 9 octombrie 2016)

La o privire mai atentă însă, la nivel micro ies la iveală hidoşeniile ascunse de machiaj. Pentru cei care locuiesc şi trăiesc aici este locul de unde se pleacă. Şi pleacă mai ales tinerii. Pentru că aşa cum foarte bine se exprima cineva, Oradea is no country for young men. Iar dacă pleacă tinerii, ce va rămâne orașul? Un târg sărac, chinuit și trist. Secundar și provinciali. Oradea va rămâne un oraş al toamnei. Un oraş unde oamenii vor continua să suporte cu stoicism frigul din case şi golul din buzunare (subiectul salariilor mici merită un alt text), un oraş mic (sau un sat mai mare), unde oamenii se vor mulţumi şi cu puţin. Din toate punctele de vedere. Și unde conducătorii și liderii comunității sunt aleși după sloganul ”bine că se face ceva”. Închei înainte de a ajunge la politica locală. Îmi păstrez cuvintele pentru următoarea postare. Să sperăm (împreună) că nu vor trece alți doi ani până atunci. 🙂

 La mulți ani, Oradea!

 

Analiză de campanie – Euroalegeri 2014 (mai altfel)

Poate că ați observat, poate nu, dar suntem în plină campanie electorală pentru Parlamentul european. Este vremea pentru o scurtă, dar critică analiză; ale mesajelor și afișelor aflate în competiție pentru votul dvs.

 afis-psd

Alianța PSD-UNPR-PC vine cu un mesaj atipic pentru Stânga. Unii îi spun că e conservator, alții îl cataloghează drept tradiționalist. Cei mai răi spun că e de-a dreptul naționalist și neprogresist. Se periază în mod ostentativ (nu doar verbal, dar și vizual) sentimentul național: vai, ce buni suntem, dar și ce buni vom fi! Mândri că suntem români e pe toate gardurile! Și urmează o listă de realizări fie ale Guvernului Ponta, fie ale europarlamentarilor care își încheie mandatul. Plus niște imagini frumoase din Belarus și Polonia ca să fie foarte limpede pentru oricine de ce suntem atât de mândri.

În alte materiale, consultanții inspirați probabil din sălile de forță (și nu de curs) vor să ne bage pe toți în antrenamente. Urmează să Facem România puternică în Europa! Așadar, 4 serii de câte 15 repetări la biceps, urmează triceps și pe urmă celelalte grupe musculare.

În plus, că tot au fost sărbătorile de Paște, Alianța a lansat și un mesaj mai discret, e drept, dar cel puțin pe atât de înviorător, la propriu: USL trăiește! Continuăm USL! Asta este pentru fraierii care au ridicat pe culmi nemaiîntâlnite ale politicii o construcție politică cu picioare de lut.

PMP

La Partidul Mișcarea Populară (PMP) e tot cu antrenamente în forță. Ridicăm România, spun ei. Unde o ridică nimeni nu știe. Sau poate o fi vreun mesaj subliminal și vor să ridice PMP peste pragul electoral. Nici nu vreau să mă gândesc ce altceva ar mai putea ridica doamna Udrea & stafiile sale din afiș. În orice caz, prima femeie președinte wannabe și-a rupt din timpul ei prețios (după ce a supraviețuit cu bine săriturii cu parașuta) și a mers la mare. Să-și facă poze de colecție pentru facebook. Așa a ieșit poza cu Maimuța. Pardon cu Marinarul. Alții, mai (șugu)beți, au dat o altă accepțiune evenimentelor și au zis că Il presidente Băsescu s-a fotografiat cu parașuta. Decideți voi care variantă vă place mai mult.

PNL

PNL e plini de EuroCampioni. Și nu orice campioni, ci campioni la fapte (sperăm că nu penale)! Avem și două exemple concludente: Norica Nicolai este Eurocampioana demnității românilor (sic!), iar Adina Vălean, consoarta președintelui PNL, Crin Antonescu, este EuroCampioana tarifelor scăzute la roaming în UE. O și putem imagina pe doamna Vălean luptându-se la baionetă cu antenele de GSM și inginerii-zombi din telecomunicații. Bravo doamnelor! Uite așa am aflat că suntem și noi campioni la ceva. Că la Campionatul Mondial de fotbal nu ne-am calificat de multișor.

 PDL

PDL vine cu un mesaj mai intimist și ne aduce Europa în fiecare casă! Leading vocal este Monica Macovei și partitura sa anticorupționistă. Nu știu însă cum va încăpea biata Europă la noi acasă, vorba vecinului meu, care are doar o garsonieră de vreo 30 de metri pătrați. 

 UDMR

La UDMR e mare surpriză: vor să ducă Ardealul în Europa și nu în Ungaria! De la Borș se raportează că operațiunea de mutare a Transilvaniei a început deja chiar în prima zi de campanie: e o coadă lungă de camioane ungurești la graniță, toate încărcate cu saci cu pământ ardelenesc. Destinația: Amsterdam! Cică au primit comandă mare de pământ de flori pentru lalele. În rest, nimic nou pe frontul unguresc. Poate doar că pastorul Tokes va candida, în sfârșit, acolo unde îi este locul: în Ungaria, pe lista haverilor săi din FIDESZ.

 PNTCD

PNȚCD renăscut apără România ta! Nu știm foarte clar nici cine ne apără (o fi Bodu?), nici de cine ne apără și nici cu ce arme ne apărăm. Că de ruși, doar NATO ne poate salva.

Concluzie: slogane găunoase, afișe lipsite de imaginație; idei puține, dar fixe. Teme europene mai deloc, în schimb avem selfie-uri la grămadă și o porție zdravănă de gâlceavă mioritică. Ce mai, ne pregătim de alegerile prezidențiale! 

PS. Dintr-o regretabilă uitare, nu am făcut referire la campania Partidului Poporului lui Domnu Dan Senzaționalescu. Cetățean (auto)declarat al Vaticanului (doar Papa și Dumnezeu știu cum a reușit să obțină buletin cu adresa în Piața san Pietro), domnu Dan și-a făcut apariția într-un mare fel, într-un așa-zis DD mobil! De pe afișe, în schimb ni se sugerează să votăm cu suflet de Român. Dacă nu puneau accentul, ieșea cu suflet de Roman. Poate avea mai mult succes la public. La Vatican cu siguranță va fi însă apreciat…

ppdd