Despre rolul culturalizator al şcolii

Ce nu reuşeşte şcoala românească:

„Tinerii primesc în şcoală anumite cunoştinţe, reţin anumite date, exersează folosirea unor unelte, a unor procedee, dar nu capătă esenţialul: nevoia de a înţelege, curiozitatea de a afla, plăcerea de a asimila idei, bucuria de a face ceva cu propriile puteri intelectuale şi ambiţia de a se realiza ca personalităţi… Şcoala actuală nu reuşeşte să convertească activitatea sa într-un act de cultură…” (Solomon Marcu în Dilema Veche nr. 391)

Reclame

3 gânduri despre “Despre rolul culturalizator al şcolii

  1. Frate, ăstea-s utopii. Şi partea cea mai gravă e că adepţii se-nmulţesc şi prin polenizare.
    Toţi ăştia, cu domnu’ de mai sus în frunte uită că „nevoia de a înţelege, curiozitatea de a afla, plăcerea de a asimila idei, bucuria de a face ceva cu propriile puteri intelectuale şi ambiţia de a se realiza ca personalităţi” se învaţă ÎN FAMILIE, la mama, la tata, la tanti Tanţa, la nenea Costel.

    Mă-ntreb dacă toţi ăştia care se dau cu curu’ de pământ că şcoala nu face, oh, vai!, acte de cultură au predat vreodată mai mult de o zi în preuniversitar. Să vadă cum e să îi transmiţi lui Pătrăţel „nevoia de a înţelege”, când el de la tac-su înţelege că ce zice Becali e sfânt; cum îi transmiţi lui Pătrăţel „plăcerea de a asimila idei”, când el de la mă-sa capătă plăcerea de a asimila telenovele; cum îl înveţi pe Pătrăţel „bucuria de a face ceva cu propriile puteri intelectuale”, când nea Costel îi zice că profii, cu puterile ălea intelectuale ale lor, îs nişte pârliţi care n-au după ce bea apă, nu te uiţi la pantofii lor?

    Fragmentul de mai sus e mostră de limbaj de lemn pe stil nou, din noul curent educaţional care îi exonerează pe părinţi de orice responsabilitate în educaţia copiilor. Şi care, după părerea mea, face mai mult rău decât ar putea face şcoala toată vreodată. Că de şcoală ai parte au ba, 12 ani, acolo, da’ de părinţi şi de valorile lor ai parte toată viaţa.

    1. o fi utopie? o fi limbă de lemn? nu ştiu, nu mă pronunţ atât de categoric… oricum, fragmentul şi-a atins măcar un rost: a incitat la gândire, chiar dacă ciritică (sau diacritică). Textul original nu exonerează pe nimeni de nicio responsabilitate, asta dacă am înţeles eu bine; dacă nu, sunt numai bun de criticat, la rândul meu.
      PS: personal sunt de acord că familia face mult mai mult bine/rău unui copil decât tot învăţământul instituţionalizat. Singura problemă pe care o văd aici este că şi familia asta trebuie şcolită pe undeva că nu toţi ne-am născut în familii „alese” şi de dinainte „învăţate”… 🙂

  2. Dragul mieu, nu zice nimerica că Tanţa şi nea Costel tre’ să fie “aleşi” şi de dinainte “învăţaţi”. E vorba de valorile pe care le au. Pe bunicile mele, ţărănci amândouă, cu nu mai mult de 4 clase, nu le-a „şcolit” nimeni în meseria de părinte, dar le-au transmis copiilor nevoia de a afla şi de a face ceva cu propriile puteri intelectuale, care copii au transmis-o copiilor lor, astfel că nepoţii bunicilor mele au doftorate şi şcoli prin cele străinătăţuri sau chiar numa’ plăcerea de-a face turism cultural, nu la olinclusiv.
    Să fim serioşi… Dacă tăticul Ionel, la 30-35 de ani, încă n-are printre valorile lui, alea pe care i le transmite copilului, „nevoia de a înţelege, curiozitatea de a afla, plăcerea de a asimila idei, bucuria de a face ceva cu propriile puteri intelectuale şi ambiţia de a se realiza ca personalităţi”, nici un curs pentru tătici n-o să i le „implementeze” în veci pururi.
    E vorba de valori care se transmit – au ba – în familie, din generaţie în generaţie. Şi nu tre’ să ai vreun Neagu Djuvara printre ascendenţi. E suficient s-o ai pe mamaia Tudora (ţaţa Liţa, pentru amici…), de-aceeaşi vârstă cu Moş Neagu, care şi-acu’ îţi recită din Coşbuc, c-atâta ştie ea, şi-ţi spune cât de rău îi pare că n-a mers mai departe la şcoală.

    Şi da, e utopie. E muncă de meşterul Manole. Ca să clădeşti „actul de cultură” tre’ să zideşti la temelia şcolii toţi părinţii – şi profii – rău-voitori şi indiferenţi şi făcători de copii pentru alocaţii. Că proşti pot fi, dar nu miserupişti. Că misrupişti sunt, mai puţin când ţipă la teveu că-i de vină Funeriu (nu odrasla care n-a-nvăţat).
    Şi da, e limbă de lemn şi-i la modă. O citesc adesea, cel mai des la părinţi care consideră că educaţia copiilor lor e treaba şcolii (de ce plescăi? aşa vă-nvaţă pe voi la şcoală?!).
    Şi da, îi exonerează pe părinţi – implicit. Din ce citesc pe bloguri şi prin cele reviste, nimeni, niciodată, nu pune în discuţie rolul familiei în dezastrul şcolar. L-au dat la şcoală şi gata, s-au spălat pe mâini. Dacă odrasla nu face, e vina şcolii. Dacă odrasla nu ştie, e vina şcolii. Iar presa promovează voios trendu’ ăsta. Era un articol la dollo, cu luni în urmă, despre ghiată Pătrăţica de 20+ ani, care are laptop de-un an, da-l foloseşte numa’ pentru manele, că n-a-nvăţat-o şcoala cum să-şi facă cv pe bestjobs. Am povestit despre, nu mai reiau. Ideea e: e, invariabil, vina şcolii, niciodată, câtuşi de puţin, a părinţilor, şi-n nici un caz a Pătrăţicii tolomace. Iar deresponsabilizarea asta implicită face rău, repet, mai mult decât toată şcoala românească în veci.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s