Şi tu ai dreptate!

 

E scandal mare în țară pe tema înființării liniei maghiare de învățământ la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş. 

Situația, din punctul meu de vedere, este asemănătoare cu cea din bancul cu rabinul: vestit pentru înţelepciunea sa, acesta este pus în situaţia de a împărţi dreptatea între doi împricinaţi. Îl ascultă cu atenţie pe primul şi spune: „Ai dreptate”. Îl ascultă şi pe cel de-al doilea, iar răspunsul este identic: „Şi tu ai dreptate”. Aflat de faţă, Iţic îl întreabă, nedumerit, pe rabin: „Păi, cum vine asta, Rabi? Nu se poate să aibă amândoi dreptate!”. Iar rabinul cel înţelept îi răspunde: „Şi tu ai dreptate!”.

Și în cazul UMF Târgu Mureș fiecare parte interesată (stakeholder) are dreptate: 

– UDMR vrea aplicarea legii; că doar nu degeaba s-a introdus principiul multiculturalismului în Legea Educației!

– PDL vrea să rămână la guvernare, așa că dă tot ceea ce i se cere;

– Opoziția se revoltă înpotriva șantajului udemerist și a cedării pedeliste, că de aia e Opoziție să critice Puterea!

– studenții și universitarii de la UMF vor să-și păstreze autonomia și să decidă singuri fără intervenții externe;

– chiar și Ministerul Educației are dreptate atunci când nu știe ce să facă, dat fiind faptul că este prins în meghina unor interese antagonice:  pe de o parte cele ale mediului academic, pe de altă parte cele politice ale partidului.

Așadar, fiecare are bucățica sa de dreptate; ceea nu înseamnă însă că împreună vor ajunge la o soluție dreaptă! Tocmai de aceea, pentru a mai salva ceva din aparențe, astăzi la Palatul Victoria s-a decis adoptarea unei „soluții tehnice” (tehnic nu este egal cu drept)! Ca să fie foarte clar la toată lumea despre ce este vorba… sau din contră? Nici nu mai știu, dar nu asta contează; important este că și eu am dreptate! 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s