Despre întuneric și curve

 

Quote of the week:

Întunericul cade ca râsul unei curve la lucru: brusc, dar previzibil. 

(”Regatul din Fife” în Dacă ți-a plăcut școala, munca o să-ți placă și mai mult de Irvine Welsh)

Anunțuri

Un lucru care îmi place mult

 

„- Ştii ce-aş vrea să fiu? Asta dacă aş putea să aleg, la naiba!

– Ce? Şi termină odată cu înjuratul.

– Ştii cântecul ăla, Dacă cineva prinde pe cineva venind prin secară? Mi-ar plăcea…

– E Dacă cineva se întâlneşte cu cineva venind prin secară! (…)

– În fine, îmi tot imaginez o mulţime de copii care joacă un joc într-un lan întins de secară. Mii de copilaşi şi nimeni prin preajmă -nimeni mare, vreau s spun – în afară de mine. Şi eu sta în picioare pe buza unei stânci scrîntite. Ce am de făcut, trebuie să prind pe oricine ar trece dincolo de stâncă. Adică, dacă aleargă şi nu se uită pe unde merg, trebuie să apar de undeva şi să îi prind. Asta-i tot ce aş face toată ziua. Aş sta de veghe în lanul de secară şi-atât…”

(J.D. Salinger, De veghe în lanul de secară, Humanitas, 2011)

Așteptare

 

„De ce ești mereu trist? L-am întrebat.

Nu sunt trist.

Ba da, ești.

Nu de tristețe e vorba. Mi-a spus că după el oamenii trăiesc ani și ani, dar, în realitate, trăiesc cu adevărat doar o mică parte din aceștia, adică ani în care reușesc să facă lucrul pentru care s-au născut. Atunci ești fericit. Restul este timp care trece în așteptarea sau amintirea a ceva. Când aștepți sau îți amintești, nu ești nici trist, nici fericit. Pari trist, dar asta doar pentru că aștepți sau îți amintești. Nu sunt triști oamenii care așteaptă, nici măcar cei care își amintesc. Sunt pur și simplu departe.

Eu sunt în așteptare.”

(Alessandro Baricco, O poveste, Polirom, 2011)

Concreteţe tentaculară şi infrarealismul amintirilor

 

„Pagini de o concreteţe tentaculară, hămesite de înregistrarea materialităţii cotidiene şi seduse de voluptăţile argotice ale limbajelor plebee stau alături de bufeuri sentimentaloid-adolescentine, cu trimiteri culturale stângace („greaţa sartriană” etc.). Pregnante sunt, în schimb, infrarealismul amintirilor „copilăreşti”, de familie şi şcolare, poezia crespusculară, cu irizări retro, a morţii şi descompunerii provinciale (dar şi a intimităţii afrente), visele suprarealiste şi halucinaţiile secretate morbid de ţesuturile şi dorinţele corpului, ori luminate de intuiţii psihedelice.”

Aţi înţeles?

PS. Citatul nu este din Cornel Dinu! Rândurile de mai sus au fost scrise de Paul Cernat care a recenzat cartea Dorei Deniforescu „Cercuri de frig”; a apărut în ultimul număr al Dilematecii.

Foamea de chermeză

 

Cătălin Ştefănescu dixit: ‎

„Foamea de chermeză întrece cu mult nevoia de încălzire şi apă curentă la şcoala la care ne trimitem copiii, sau idealul unui spital curat, în care cîinii nu bîntuie culoarele şi aleile, bolnavii nu dorm cîte doi în acelaşi pat sau cîte douăzeci în acelaşi salon. Aceeaşi foame de chermeză ţine loc şi de nevoia sau de datoria de a cere socoteală pentru minunatele spaţii de joacă, dotate cu balansoare, leagăne, tobogane, construite în sate în care nu există nici un copil. Lucru perfect valabil şi în cazul superbelor terenuri de sport construite în sate în care mai locuiesc doar cîţiva octogenari”. Continuare aici.