Cum poate scădea preţul benzinei

 

Preţul benzinei a tot crescut în ultimii ani, pe când salariile noastre parcă sunt încremenite „în proiect”.  V-aţi întrebat vreodată cum funcţionează aşa-zisa piaţă liberă în sectorul petrolier? Recent am fost şi eu „luminat” de specialişti, aşa că dau şi eu mai departe lanterna.

Preţurile de la pompă urmează îndeaproape evoluţia următorilor factori:

1. evoluţia preţului barilului de petrol pe piaţa internaţională;

2. cursul de schimb al dolarului american;

3. nivelul accizelor practicat de un stat.

Perversiunea este că această „urmărire” se întâmplă doar în cazul unei evoluţii pozitive ai factorilor amintiţi; mai pe româneşte, dacă aceştia cresc. În cazul unor evoluţii negative (adică au loc scăderi), surpriză!, preţurile de la aceleaşi pompe rămân aproape neschimbate!!! Şmecherie economică!

Mai mult decât atât, aşa cum spun cei care se pricep, raportul dintre cererea şi oferta de pe piaţă reprezintă poate cel mai important factor în formarea/stabilirea preţului produselor petroliere la pompă. Teoria şi practica economică spun aşa: cu cât ceri mai mult, cu atât ţi se va vinde mai scump.

Aşadar, în mod paradoxal, dacă vrem să scadă preţul benzinei care ni se vinde la pompă va trebui să alimentăm mai puţin. Adică să mergem mai des pe jos la alimentara de la colţ şi să ne mai odihnim caii putere, urcându-ne din când în când şi pe o bicicletă. În termeni de specialitate ce vreau să spun se traduce aşa: dacă vrem să scadă oferta, trebuie să scădem cererea! Şi aici nu mai e nicio şmecherie, e economie pură; chiar dacă nu prea ne convine!

Kilu de roşii şi piaţa

Dilema cunpărătorului român

Cum se face că roşiile din import sunt mai ieftine decât cele din recolta internă? De exemplu: cele aduse din Italia costă în piaţă 5 RON, pe când cele de la Livada (de Bihor), adică de aici din judeţ se găsesc la preţul de 7,5RON!!! Mă întreb, ca tot cumpărătorul, cum se poate ca nişte legume aduse de la mii de kilometri să coste mai puţin cu 50% decât cele livrate de la doar câţiva zeci de kilometri? Sau nu e vorba doar de distanţe?

În orice caz, e limpede că aşa numita piaţă liberă din România pe segmentul porodici este una distorsionată. Întrebarea este: pe unde şi de către cine?

Poftă bună!

Viaţa după capitalism

Întrebare la Radio Şanţ: Există viaţă după capitalism?

Răspuns (capitalist): Există, dar nu ştim (încă) cât costă….

…banii vorbesc întotdeauna. Sfîrşitul capitalismului înseamnă pur şi simplu sfîrşitul impulsului de a-i asculta. Oamenii ar începe să se bucure de ce au, în loc să-şi dorească mereu mai mult. Ne putem imagina o societate a deţinătorilor de averi private, al căror principal obiectiv este de a duce vieţi bune, şi nu de a-şi transforma averea în capital(Robert Skidelsky în Dilema Veche, nr. 365, 10 – 16 februarie 2011).

Pentru continuare şi răspuns alternativ click aici.

Portretul şefului

Portretul şefului român:

stresat, tensionat, îi place să controleze şi să-şi impună ideile (Human Synergistics).

De ce?

Pentru că nu are capacitatea de a delega.

Treaba unui şef adevărat „este să gândească, să planifice şi să ţină legătura cu omologii săi la nivel înalt. Ei cheltuiesc foarte mulţi bani pentru a-şi angaja cei mai buni directori si manageri. De ce să îşi irosească apoi timpul controlându-le fiecare mişcare? Oamenii aceştia au nevoie de timp şi spaţiu ca să gândească.” (Rupert Wolfe Murray)

Despre atitudinea „stai să-l întreb pe şefu” şi principalul obstacol care împiedică România să îşi realizeze potenţialul economic citiţi aici.

PS: din fericire, nu (mai) e şi portretul şefului meu… :p

Am sfârşit prin a nu fi nimic

Referindu-se la starea economiei româneşti Dan Suciu se întreba, în urmă cu ceva vreme cum am ajuns aici?

Cosmin Alexandru, i-a răspuns (indirect):  „pentru că am vrut tot timpul să fim de toate, am sfârşit prin a nu fi nimic„.

La mulţi ani!

Concluzia ar putea fi unanimă: „atunci când pentru o greşeală nu plăteşte nimeni, tot nimeni nu mai crede că măsurile dure sunt justificate”.