„Bucuria” toamnei orădene. Din nou

„Bucuria” toamnei orădene. Din nou

Propaganda Primăriei Oradea ne anunță, printr-un text ce se dorește înălțător (plătit pe banii noștri, desigur), că începe ~Toamna Orădeană~ și este ”timpul să ne mândrim cu frumusețea, diversitatea și istoria orașului nostru, și să răspândim bucuria de a locui aici”.

Dacă va veni frigul mai repede (de 20 octombrie), nu vom putea da drumul la căldură”. Este un alt anunț al șefilor din Primărie. Adică una caldă, una rece. La propriu. Ca să avem motive de mândrie și bucurie!

Nu știu cum gândesc cei din Primăria Oradea (sau dacă gândesc) când dau astfel de declarații, însă e limpede că faptele lor mint mai tare decât vorbele lor.

Pentru a ne putea bucura cu adevărat că locuim în Oradea, Primăria și vremelnicii ei conducători poate ar trebui să rezolve mai întâi problema termiei și abia pe urmă să ne vândă streetfood la suprapreț. Pentru că iar a venit toamna la Oradea și foarte mulți orădeni iar suferă de frig în case și nu au apă caldă.

Noi ăștia mai proletari care stăm la blocuri nu avem altă variantă decât să ne pregătim de Toamna orădeană. Măcar noi, pentru că observ că Primăria este luată prin surprindere în fiecare an de venirea sezonului rece. Așadar, nu ne rămâne decât să pornim radiatoarele, să punem oalele pe aragaz și să scoatem de la naftalină păturile mai groase.

Cauzele acestei ”bucurii” sunt multiple și ar fi mult de dezbătut. Punctez doar două aspecte. Pe de o parte, constructorii de casă ai Primăriei s-au împiedicat în rețele de apă, canalizare, curent, gaz, ce alte rețele mai vreți voi (norocul lor este că nu s-au împiedicat și când au luat banul gros de la Primărie). Pe de altă parte, avem o Primărie care lucrează cu dacă și cu parcă, adică total lipsită de viziune și total ineficient, indiferent cât vor încerca vuvuzelele lor plătite să ne convingă de contrariu, indiferent cu cât streetfood și câte concerte mișto vor încerca edilii să ne închidă gura.

Punct și de la capăt: reluăm subiectul anul viitor!

La mulți ani, Oradea!

fireworks

Anunțuri

Versus

Versus

Warning! Urmează un mesaj pentru toți cei care se cred politically correct!

Versus nu este doar un hit la modă în cluburile din România, dar mai ales o stare de spirit la nivel social.

Fiecare împotriva fiecăruia și toți împotriva tuturor. Să vă dau și un exemplu: Ministrul Altă Întrebare versus Dan Ăăă Ăăă Comision feat. Parlamentarul Picoteală (cu banderolă tricoloră). Sau, cum ar spune ungurii: tiszta bolondok haza, baszdmeg! De parcă toți ar fi luat o supradoză de nevrotism și de profunde simțiri (in)umane la adresa celor care nu le împărtășesc convingerile.

Ministrul Altă Întrebare

Dan Ăăă Aăă Comision feat. Mr. Picoteală

Dacă am râs de Ministrul Altă Întrebare, atunci vă rog să nu ne abținem nici la Dan Ăăă Ăăă Comision  (Autoritatea Electorală Permanentă știe de ce), acompaniat de un alt salvator al neamului românesc, Parlamentarul Picoteală și al său Sweet Dreams are made of this.

România trezește-te! 😂

Mai rezistați? 🙂  Și el!

Cum poate un procuror să devină peste noapte (la propriu) judecător

 

Pentru astăzi vă propun un nou episod din serialul ”trăim în țara tuturor posibilităților”!

Actualul procuror-șef interimar al patriei, domnul Daniel Morar, fost mare luptător anti-corupție al regimului Băsescu a fost numit ieri, de către același Băsescu judecător la Curtea Constituțională (CCR). Repet informația: un procuror a fost numit judecător la Curtea Constituțională.

Din punct de vedere legal și constituțional, se pare că nu e nicio problemă. Atât procurorul cât și judecătorul fac parte din tagma magistraților, iar pentru a deveni judecător la Curtea Constituțională cea mai importantă calitate e să te numească cineva acolo: președintele sau parlamentul. În rest, așa cum scrie pe site-ul CCR, ”judecătorii Curţii trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior”. Adică bla bla pentru fraieri. Nimic concret ca să poată fi numiți tot felul de politruci și lingăi cu diplomă de drept. Nici măcar nu e nevoie să fie magistrați! Și chiar dacă ar fi, așa cum mi s-a exlicat de către un tovarăș cu studii serioase în drept, procurorii şi judecătorii fac ACEEAŞI şcoală (Institutul Naţional al Magistraturii), învaţă ACELEAŞI chestii, fac, timp doi ani, ACELEAŞI lucruri. Deci un procuror bun poate fi oricând un judecător bun şi invers. Sunt faţete ale aceleiaşi meserii, adică sunt inter-schimbabili! Chiar mai mult decât atât, există deja și antecedente, ca să fiu în ton cu domeniul: sunt ”n” cazuri de procurori transformaţi în judecători şi invers. Deci totul este sub control, nu trebuie să ne îngrijorăm. Curtea Constituțională va rămâne independentă!

Pentru mine normalitatea asta de la Curtea Constituțională sună cam așa: și mecanicul auto și tinichigiul au terminat aceeși școală de meserii, lucrează în același domeniu, deci oricând poți să-ți dai mașina pe mâna unui mecanic ca să îți îndrepte tabla și invers, oricând poți apela la un tinichigiu să îți repare motorul mașinii. Sunt specialiști, deci nu e loc de stres. Important e ca oamenii respectivi să fie specialiști recunoscuți (sic) ori să aibă 18 ani de vechime în domeniu. Sau să fie numiți de Parlament sau de Băsescu!

Pentru că la CCR cam așa se fac numirile: 18 ani de experienţă, asta DACĂ persoana numită nu are deja competenţe recunoscute. Formularea e cât se poate de ambiguă:  adică poţi fi numit judecător la CCR dacă eşti Morar şi te ştie lumea de procuror fioros (apropo de asta, cred că la Morar e mai multă faimă și controversă, decât competență recunoscută, dar asta e o altă discuție deja) sau dacă eşti un nimeni bun la drept, dar în acest caz,  trebuie să aștepți vreo 18 ani! Și eu care credeam că trebuie să fii doxă de drept constituțional românesc și eventual comparat, să fii autor de cărți (merg și alea plagiate) sau să fii lucrat în domeniu… Se pare că nimic din astea nu e obligatoriu. La o adică, pe logica asta, dacă aș termina o școală de drept la Marghita sau Vadu Crișului și avea relațiile necesare, peste 18 ani chiar și eu aș putea fi numit judecător la Curtea Constituțională!

În rest toate bune și frumoase: Curtea Constituțională e independentă, eficientă și de încredere!

UPDATE

După numirea cu cântec a președintelui, citesc că și Parlamentul vrea să trimită la CCR un politruc, un la fel de mare ”specialist”, pe Valer Dorneanu. Ba mai mult, ministrul Justiției, Mona Pivniceru a demisionat din funcție pentru a prinde și ea un loc. E clar: și USL face aceeași politică pe care a criticat-o la PDL și Traian Băsescu. Concluzia: Curtea Constituțională rămâne una profund politizată! Nicio speranță să se schimbe ceva (în bine) în viitorul apropiat.

Definiția fiscală a vacii și a bivoliței

Că tot sunt la modă bovinele și cabalinele, iată că, în legislația românească, a apărut (în sfârșit) definiția oficială și „fiscală” a vacii și a bivoliței. Și nu e de glumă, că se și impozitează! 

Așadar, din punct de vedere fiscal, vacile sunt „femele din specia taurine care au fătat cel puțin o dată„, iar bivolițele sunt „femele din specia bubaline care au fătat cel puțin o dată„. 

Sursa: HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.44/2004 (Monitorul oficial nr 136/ 14 martie 2013)

milkal

PS. Ai mei nu sunt cai vezi! Sunt Milkai!!!