Trista toamnă orădeană

Toamna orădeană îmi oferă prilejul de a relansa acest blog adormit de mai bine de doi ani.

„Oradea mi se pare, categoric, un oraş al toamnei” spune Lucian Cremeneanu. Şi mie mi se pare la fel. Însă dintr-un motiv puţin diferit. Să mă explic.

Lucian spune că un oraş frumos are nevoie câteva ingrediente simple: „străzi şi trotuare bune (căci cel mai mult privim în jos), clădiri elegante, care fură privirea (pentru momentele în care ne ridicăm ochii), spaţii verzi frumoase (trebuie să mai și respirăm, nu?) şi oameni buni care să se armonizeze cu toate acestea”.

Să le luăm pe rând.

Din punctul de vedere al străzilor şi trotuarelor, la Oradea este un dezastru permanent. Multiplele şantiere şi lucrări de infrastructură executate prost au mutilat pur şi simplu străzile oraşului. Când sunt şofer, nu mai ştiu ce rute să găsesc să nu îmi rup maşina. Bulevardele arată deplorabil. Faci slalom printre guri de canalizare fie prea înalte, fie prea ascunse, peticeli făcute de mântuială, covor asfaltic denivelat de parcă tocmai a trecut înaintea mea o divizie de tancuri, etc. Nici cu străzile proaspăt modernizate nu mi-e ruşine. Calitate îndoielnică la preţ de autostradă. La un moment dat foloseam bicicleta pentru a mă deplasa prin oraş. Am renunţat repede. Aşa zisele piste chiar dacă s-au înmulțit ca lungime, tot nu au reușit să depășească stadiul de simple desene pe asfalt care conectează nimic cu nimic. Utilitate practică spre zero. Pot fi folosite eventual pentru agrement. Dacă îţi place distracţia de tip „cursă cu obstacole”, sunt cele mai potrivite. De povestit nepoților rămâne pista din Decebal care ocolește panoul cu cursul valutar.

pista

(Bulevardul Decebal, primăvara 2016)

Iar dacă nu dai peste o astfel de surpriză, tot trebuie să ocoleşti ba un pieton, ba o mămică împingând căruciorul, ba un grup de pensionari care fix acolo s-au găsit să-şi depene amintirile. Ca pieton te simți un pic mai bine, deși trotuarele devin tot mai înguste. Toamna la Oradea e bine să fii dotat cu cizme de cauciuc. Nu te mai pot opri nici bălțile, nici bordurile, nici gropile.

Ridicăm privirea și încercăm să găsim clădirile elegante, care fură privirea. La acest capitol Oradea stă bine. Oraşul are o moştenire urbană frumoasă. Încep deja să se refacă faţadele, încep să apară şi investitori. se fac eforturi. Griul începe să facă loc culorilor mai vii. Suntem pe calea ce bună. Și cam atât. Dacă înaintașii evrei și maghiari ne-au mai lăsat câte ceva frumos, noi ce vom lăsa în urma noastră e tragi-comedie.

Un oraș trebuie să mai și respire. Spaţii verzi frumoase la Oradea? E o glumă proastă. Parcurile sunt insuficiente, iar cele care sunt au ajuns să fie sufocate de alei betonate sau asfalt. Să avem pe unde ne plimba. Că pe iarbă nu ai voie să calci. Se strică gazonul! Cândva nu demult, Oradea se lăuda cu titlul de capitală verde a României. Astăzi, în această ”capitală” toaletarea copacilor se face cu drujba, astfel că se ajunge la adevărate defrișări. E „nivelul” la care am ajuns. Tot cândva, mai de demult, un grup de cetăţeni „verzi” s-au legat de arborii de pe malul Crişului Repede pentru a-i proteja în faţa „progresiştilor” care voiau să toarne betoane. Alții făceau marșuri funebre pentru un scuar din Piața Unirii. Recent, copacii seculari din același centru de oraş au fost raşi fără milă pentru a se putea pune „în valoare arhitectura zonei”. Nimeni nu ai mai aprins lumânări în faţa progresului.

defrisari

(Defrișări Piața Unirii, iunie 2015)

Și ajungem la oamenii de bine și oamenii buni ai acestei urbe. Nivelul unui oraș nu este dat doar de infrastructură, de clădiri și de spații verzi. Oamenii care efemer îl locuiesc îi dau adevărata valoare. Care este valoarea Oradiei?

Permiteţi-mi o critică. Care este şi o autocritică în acelaşi timp.

Nu suntem nici pe departe atât de „buni” pe cât ne credem şi pretindem. Avem pretenţii de la alții, dar suntem foarte îngăduitori cu noi înșine. Ne place să ne implicăm mai mult cu vorba decât cu fapta. Ne credem frumoşi şi deştepţi şi nu vrem să ne acceptăm condiţia de provinciali. Că ne place sau nu, că recunoaştem sau nu, Oradea este un oraş de provincie. Periferic. Şi nu doar geografic. Cu unele mici excepții, demult apuse în istorie, așa a fost mereu și așa va și rămâne. Semnele viitorului arată

Oradea este un oraş foarte zgârcit cu vizitatorii săi, dar uneori extrem de neprietenos chiar şi cu proprii săi locuitori. Mai ales toamna. Nu degeaba şi serbările oraşului se numesc Toamna orădeană! Citesc astăzi pe un portal de ştiri că „în condiţiile instalării bruşte a toamnei, cu temperaturile scăzute şi ploile aferente, reclamaţiile celor care nu primesc căldură de la oraş curg pe toate căile”. Aşadar, autorităţile iarăşi au fost luate prin suprindere de venirea frigului şi sunt în urmă cu „lucările de toamnă” (anotimpul omniprezent în sectorul energetic), pe cale de conscinţă orădenii dârdâie de frig. În plus, o parte a orașului nu are nici apă caldă. Un scenariu care se repetă în fiecare an. Lipsa utilităților de bază a ajuns ca anotimpurile. implacabil, venirea toamnei

Poate fi Oradea în topul celor mai frumoase orașe (topuri făcute de nu-știu-cine la comanda știu-eu-cui) pentru că orădenii cu atât vor rămâne. Cu impresia artistică.

12 octombrie este ziua oraşului meu natal. Astăzi este 12 octombrie. Citesc pe reţele de socializare tot felul de mesaje înălțătoare. Ar trebui să mă simt şi eu mândru că sunt orădean? Nu mă simt deloc aşa. Oradea e frumoasă când vii în vizită acasă. E un oraş care arată foarte bine în poze şi cărţile poşţale. Este superbă în pozele aeriene ale lui Ovi Pop.

fireworks

(Streetfood festival – Piața Unirii, 9 octombrie 2016)

La o privire mai atentă însă, la nivel micro ies la iveală hidoşeniile ascunse de machiaj. Pentru cei care locuiesc şi trăiesc aici este locul de unde se pleacă. Şi pleacă mai ales tinerii. Pentru că aşa cum foarte bine se exprima cineva, Oradea is no country for young men. Iar dacă pleacă tinerii, ce va rămâne orașul? Un târg sărac, chinuit și trist. Secundar și provinciali. Oradea va rămâne un oraş al toamnei. Un oraş unde oamenii vor continua să suporte cu stoicism frigul din case şi golul din buzunare (subiectul salariilor mici merită un alt text), un oraş mic (sau un sat mai mare), unde oamenii se vor mulţumi şi cu puţin. Din toate punctele de vedere. Și unde conducătorii și liderii comunității sunt aleși după sloganul ”bine că se face ceva”. Închei înainte de a ajunge la politica locală. Îmi păstrez cuvintele pentru următoarea postare. Să sperăm (împreună) că nu vor trece alți doi ani până atunci. 🙂

 La mulți ani, Oradea!